Cuvinte cheie » andr

Târgul Internațional al Firmelor de Exercițiu

Agenda CECCAR

Elevi ai unor licee economice din țară, dar și din străinătate au participat, în perioada 11-13 mai, la cea de-a XIII-a ediție a Târgului Internațional al Firmelor de Exercițiu, organizată de Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”. Peste 100 de firme de exercițiu s-au întrecut pentru premiile I, II și III, dar și pentru premii speciale – Cele mai reprezentative materiale promoționale, Cea mai reprezentativă figură feminină, Cel mai reprezentativ slogan și 18 mențiuni, în total fiind acordate, la finalul competiției, 49 de premii.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


București: Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene

Fonduri europene

În contextul unui grad ridicat de interes manifestat de membri cu privire la domeniul fondurilor europene, Filiala București a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a organizat în 18 mai masa rotundă cu tema Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, găzduită de Amfiteatrul „Prof. univ. dr. Marin Toma” de la sediul filialei.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Dialog cu studenți și masteranzi ai Universității Transilvania

Agenda CECCAR

Studenți ai Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, specializarea Contabilitate și Informatică de gestiune, au participat la o vizită de studiu organizată de CECCAR Brașov la sediul filialei, în 12 mai. Directorul executiv al filialei, Cornelia Deleanu, le-a prezentat studenților condițiile de acces la profesie, protocoalele încheiate cu organisme profesionale, făcând referire totodată și la protocolul de colaborare existent între CECCAR și Universitatea Transilvania.

Nr. 9, 24-30 mai 2016


Elevi ai unui liceu din Turcia, în vizită de studiu la Filiala CECCAR București

Agenda CECCAR

Un grup de elevi turci, beneficiari ai programului Erasmus+, European Accounting System and Private Pension, aflați în România pentru schimb de experiență cu elevii Colegiului Economic „Costin C. Kirițescu” din Capitală, au fost oaspeții filialei CECCAR București în 15 aprilie. Împreună cu delegația care îi însoțește, formată din directorul și alte două cadre didactice ale liceului turc, elevii au primit informații despre CECCAR, despre istoria de 95 de ani a organismului profesional și renumele de care se bucură acesta la nivel internațional.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (V)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

După trecerea în revistă a primelor demersuri îndreptate spre formarea unei organizații profesionale a contabililor români, așa cum a rezultat din episoadele precedente, am ajuns, pe firul rememorărilor, la câteva aspecte poate mai prozaice, dar importante cel puțin din punct de vedere istoric. Eforturile predecesorilor trebuie apreciate așa cum se cuvine deoarece ele sunt nu numai o zestre de preț ce se cere păstrată, ci și pentru că reprezintă o sursă inepuizabilă de învățăminte pentru prezent și viitor.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Masă rotundă: importanța datelor statistice pentru politica publică din sectorul serviciilor

Breviar statistic

Institutul Național de Statistică (INS) a găzduit masa rotundă Măsurarea impactului social al celui de-al treilea sector din perspectiva statisticii naționale, organizată în colaborare cu Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC). La eveniment au participat ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru, secretarul de stat Mihai Lisețchi din cadrul aceluiași minister, președintele INS, Tudorel Andrei, precum și reprezentanți ai mediului academic, ai altor ministere și ai organizațiilor nonguvernamentale.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


Audiere la Camera Deputaților

Breviar statistic

La invitația Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică (INS), a prezentat, în cadrul Subcomisiei pentru dezvoltare durabilă, modul în care se colectează și se cuantifică indicatorii de dezvoltare durabilă în INS. Invitația a avut loc în contextul angajamentului asumat de România, alături de alte 192 de state membre, la Summitul ONU pentru adoptarea noii Agende 2030 și al preocupărilor actuale privind revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă în vederea implementării obiectivelor asumate.

Nr. 4, 19-25 aprilie 2016


Cloud Computing în domeniul contabil

Conectarea la era digitală

O aplicație de contabilitate în cloud poate fi accesată indiferent de locul unde se află utilizatorul și de pe orice dispozitiv cu acces la internet, plata utilizării fiind făcută pe bază de abonament. Reamintim toate acestea deoarece dorim să facilităm cititorilor noștri accesul la această aplicație prin solicitarea opiniilor dvs. referitoare la utilizarea Cloud Computing în contabilitate și la impactul acestei tehnologii în domeniu.

Nr. 4, 19-25 aprilie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.