Cuvinte cheie » bursa

Investiții poloneze în instrumente financiare românești

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) a anunțat astăzi că unul dintre cei mai mari administratori de fonduri de investiții din Polonia a început să investească în instrumente financiare românești. Noile fonduri de investiții ale Pioneer Pekao TFI SA au optat pentru înregistrarea fiscală directă în România.

26 octombrie 2016


Combaterea agresiunii informaţionale

Combaterea agresiunii informaționale

Revista presei economice

În editorialul din ziarul Bursa (21 octombrie a.c.) este abordată o temă de larg interes, inclusiv pentru profesionștii contabili. Autorul, Cornel Codiță, se referă la amploarea, efectele și modul de combatere a agresiunii informaționale, fenomen care tinde să se amplifice și să aibă consecințe dintre cele mai grave.

Nr. 30, 25-31 octombrie 2016


Burse în valoare totală de 112.500 lei pentru 10 studenți emeriți oferite de Telekom România

Burse în valoare totală de 112.500 lei pentru 10 studenți emeriți oferite de Telekom România

Direct de la sursă

Zece studenți din România pot beneficia, în cursul anului universitar 2016-2017, de câte o bursă de excelență din partea Telekom Romania în cadrul programului „Bursele Telekom”, ajuns la cea de-a șaptea ediție. Valoarea  fiecăreia dintre acestea este de 11.250 lei, acordată în tranșe lunare pe durata anului universitar curent.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


Noi estimări privind creșterea economiei românești

Revista presei economice

După ce organizațiile financiare internaționale și cele mai prestigioase agenții de rating au îmbunătățit estimările privind perspectivele economice ale țării noastre, a venit rândul Grupului austriac Erste să revizuiască în creștere anticipările de la mijlocul anului, de la 4,1% la 4,5% pentru 2016. În consemnarea acestei estimări, ziarul Bursa din 14 octombrie reține că „în 2017, politica fiscală ar putea susține mai puțin economia, în timp ce riscuri externe precum Brexit-ul și tulburările politice din Turcia, al șaselea partener comercial al României, ar putea la rândul lor să influențeze negativ avansul PIB”.

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016


ANAF rambursează TVA în valoare de 849 de milioane de lei în luna octombrie

Sub lupa actualității

În octombrie, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează TVA în valoare de 849,15 milioane de lei, informează instituția. În selecția lunii octombrie 2016 au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, soluționate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 9 septembrie 2016, excepție făcând deconturile de TVA aferente operațiunilor de import soluționate până la 26 septembrie 2016.

14 octombrie 2016


România, prima țară care a semnat memorandumurile pentru Granturile SEE și Norvegiene 2014-2020

Sub lupa actualității

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, și secretarul de stat în Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, Elsbeth Tronstad, au semnat Memorandumurile de Înțelegere prin care România beneficiază de 502,5 milioane de euro fonduri externe nerambursabile prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.

14 octombrie 2016


A fost relansat manualul școlar Bursa și Investițiile

Sub lupa actualității

Bursa de Valori București (BVB) și Junior Achievement România au relansat astăzi manualul școlar Bursa și Investițiile. Astfel, aproximativ 5.000 de elevi de liceu din țara noastră vor învăța la școală despre piața de capital, mecanismele bursei și diferite tipuri de investiții. „Suntem mândri să lansăm versiunea complet rescrisă a manualului Bursa și Investițiile”.

13 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.