Cuvinte cheie » finantare

ONG-urile ar putea finanța proiecte de educație privind tranziția la economia verde

Sub lupa actualității

Organizațiile neguvernamentale pot finanța proiecte de educație și conștientizare care să vizeze măsuri-cheie în procesul de tranziție la economia verde, conform Ghidului de finanțare a Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

17 august 2016


AFIR primește cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole

Sub lupa actualității

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că primește cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole și a celor din sectorul pomicol, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), potrivit unui comunicat al instituției.

17 august 2016


Noi reglementări privind selecția și verificarea contestațiilor la proiectele pentru PNDR 2020

Noi reglementări privind selecția și verificarea contestațiilor la proiectele pentru PNDR 2020

Fonduri europene

Regulamentul de organizare și funcționare (ROF) a procesului de selecție și a procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) a fost modificat de Autoritatea de Management pentru PNDR, împreună cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Nr. 20-21, 16-29 august 2016


Dan Anghel (ROMEPS): Programul „Casa Verde” este subfinanțat

Sub lupa actualității

Programul „Casa Verde” este unul subfinanțat, iar criteriile privind eficiența energetică a locuințelor pentru care se aplică un proiect trebuie foarte clar stabilite în Ghidul de finanțare, a declarat, astăzi, Dan Anghel, reprezentant al Asociației Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS), în cadrul unei dezbateri pe tema programelor „Casa Verde” și „Casa Verde Plus”.

9 august 2016


MFP a deschis astăzi o nouă sesiune de înregistrare a cererilor pentru o schemă de ajutor de stat

Sub lupa actualității

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) deschide, astăzi, o nouă sesiune de înregistrare a cererilor pentru schema de ajutor de stat pentru finanțarea investițiilor privind dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, se arată într-un anunț publicat pe site-ul instituției.

8 august 2016


Astăzi – termen limită de transmitere a ultimei aplicații de plată intermediară pentru mai multe programe cu fonduri europene

Sub lupa actualității

Ultima aplicație de plată intermediară pe cadrul financiar 2007-2013, pentru Programul Operațional Regional, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și Programul Operațional Operațional Asistență Tehnică poate fi trimisă la Comisia Europeană și la Autoritatea de audit până vineri, 5 august, conform unui document publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

5 august 2016


Fondurile disponibile în 2016 pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale au fost solicitate integral

Sub lupa actualității

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 6.2 pentru investiții în activități neagricole, aferente sesiunii anuale 2016, respectiv 73 milioane euro, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite online prin portalul AFIR.

3 august 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.