Cuvinte cheie » ong

CECCAR, reprezentat la Forumul anual al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, la Paris

CECCAR, reprezentat la Forumul anual al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, la Paris

Agenda CECCAR

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a ales ca temă a Forumului său anual, care a avut loc la Paris între 31 mai și 1 iunie, Economii productive, societăți inclusive. Forumul din acest an, la care a fost reprezentat și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, a gravitat în jurul a trei teme transversale: creșterea și productivitatea inclusivă, inovația și economia digitală și cooperarea internațională pentru implementarea acordurilor internaționale și a standardelor.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (X)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (X)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

Am încheiat retrospectiva Congreselor CECCAR din perioada interbelică prin consemnarea reuniunii care a avut loc în condițiile dramatice determinate de desființarea regimului parlamentar, de interzicerea partidelor politice. În cele ce urmează, vom parcurge tot o parte a perioadei interbelice, dar de această dată prin conectarea elementului național cu cel internațional.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


InfoMatrix

InfoMatrix

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Nadia Marinescu

În domeniul IT, provocările și oportunitățile au aparținut, zilele trecute, celor mai tineri reprezentanți ai săi: la InfoMatrix, elevi și studenți din România și de peste hotare și-au prezentat proiectele îndrăznețe în cadrul fazei finale a evenimentului, desfășurată la București la sfârșitul lunii mai. InfoMatrix este o competiție internațională de proiecte informatice, ajunsă în prezent la a XIV-a ediție.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


Techsylvania

Techsylvania

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Nadia Marinescu

Continuând demersul nostru de a prezenta cele mai proaspete și mai importante știri din domeniul ales ca temă de dezbatere pentru ediția a XXI-a a Congresului Profesiei Contabile din România, aducem în prim-plan Techsylvania, cel mai mare eveniment internațional din Transilvania în domeniul tehnologiei și inovației în industria IT.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Asigurarea securității informației prin utilizarea de software licențiat

Asigurarea securității informației prin utilizarea de software licențiat

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Alexandra Rizea

În procesul pregătirii Congresului Profesiei Contabile, se acordă o atenție deosebită și modalităților de răspuns adecvat la provocări și riscuri în vederea creșterii eficienței mijloacelor tehnologice moderne în exercitarea profesiei contabile. Aceasta este o temă care vizează și asigurarea securității informatice în cazul utilizării de software nelicențiat.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (IX)

Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (IX)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

Pe firul evenimentelor am ajuns cu rememorările la începutul unei perioade tulburi din istoria națională. Confruntările politice interne, mai ales ascensiunea partidelor extremiste, pericolul de război care plana la orizont induceau în societatea românească o atmosferă sumbră, marcată nu numai de incertitudini, ci și de serioase temeri. Sublinierea acestui context istoric se impune pentru a releva și mai pregnant „oaza” de stabilitate și continuitate reprezentată de Corpul Contabililor români.

Nr. 10, 31 mai - 6 iunie 2016


Bucharest Technology Week

Bucharest Technology Week

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Nadia Marinescu

După ce, în numerele precedente, am aflat despre instrumentele social media pe care contabilii le pot utiliza pentru a-și face cunoscute firmele de contabilitate, pentru a genera clienți și pentru a obține un avantaj asupra concurenței, despre evoluția sistemelor informatice până în zilele noastre, despre rolul informațiilor contabile și sistemelor informaționale în luarea deciziilor economice și în asigurarea transparenței decizionale, în continuare, în pregătirea Congresului Profesiei Contabile din România, cu tema „Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități”, rubrica noastră va pune la curent cititorii cu cele mai bune și relevante știri din domeniu.

Nr. 9, 24-30 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.