Cuvinte cheie » ub

Puterea exemplului stimulează comportamente la nivelul cerințelor profesionale, civice și etice

Puterea exemplului stimulează comportamente la nivelul cerințelor profesionale, civice și etice

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu Simion Ciubotaru, membru al Filialei CECCAR Vaslui: „Sunt, în viață, anumite momente care – aparent neimportante, întâmplătoare – ajung să aibă un rol deosebit în carieră, chiar în propriul destin. Un asemenea moment a fost în 1992, când, după aproape șase ani de vechime în industria antedecembristă (începând ca muncitor necalificat, mecanic și, apoi, inginer mecanic), am văzut un film american în care am aflat de o meserie despre care nu mai auzisem – broker la bursă.”

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Regiunea București-Ilfov, în dezbatere publică până la 22 martie

Direct de la sursă

Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUB) 2016-2030 pentru Regiunea București-Ilfov. Documentul poate fi consultat pe site-ul Primăriei, la adresa, și la avizierul Primăriei Municipiului București.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


20 februarie, termenul de depunere la MFP a situațiilor financiare ale instituțiilor publice pe anul 2016

Curier legislativ

Instituțiile publice au termen până la 20 februarie pentru a depune situațiile financiare la 31 decembrie 2016 la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Ordinul nr. 191/2017, prin care se aprobă Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2016, a apărut în Monitorul Oficial nr. 103/06.02.2017.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


MFP: O nouă procedură de îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de contribuabili

Curier legislativ

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a elaborat o nouă procedură de îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de debitori referitoare la obligațiile fiscale. Actul normativ prin care se aprobă procedura amintită a fost publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial (OMFP nr. 164/2017, apărut în MO nr. 108/08.02.2017).

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Normele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, ediția 2016, traduse și republicate de CECCAR

Normele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, ediția 2016, traduse și republicate de CECCAR

Semnal editorial

În calitatea sa de organism care gestionează profesia contabilă din România, CECCAR se implică permanent în dezvoltarea profesională a membrilor săi, menținând în același timp un parteneriat strâns și constructiv cu toate părțile interesate, în special cu normalizatorul român și cu ...

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


13 medicamente noi pe listele de compensate sau gratuite

Curier legislativ

Guvernul a aprobat o hotărâre potrivit căreia 13 noi denumiri comune internaționale (DCI) intră pe listele medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate. Măsura are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi, inovative, pentru cât mai mulți pacienți diagnosticați cu afecțiuni pentru care sunt indicate aceste medicamente.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


O nouă opțiune: Șoferii Uber pot prelua curse în funcție de traseul prestabilit

Conectarea la era digitală

Începând cu luna aceasta, aplicația de ride sharing Uber are o nouă opțiune, Destinații predefinite, prin care șoferii din București pot prelua curse doar pentru o anumită adresă, potrivit unui anunț al companiei, citat de News.ro. Prin opțiunea amintită, șoferii pot introduce o anumită destinație și vor primi curse doar de la pasagerii care merg în direcția respectivă, atât timp cât nu îi abate de la ruta lor cu mai mult de 1,5 kilometri.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017


Raport privind situația macroeconomică pe anul 2017 și proiecția acesteia pe anii 2018-2020 (III)

Document

Continuăm să publicăm capitole din documentul elaborat de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea fundamentării bugetului general consolidat pentru anul 2017. Execuția bugetului general consolidat pe baza datelor operative de executie pe anul 2016 s-a încheiat cu un deficit de 18,3 miliarde de lei, respectiv 2,41% din PIB.

Nr. 5, 14-20 februarie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.