Tehnologiile spațiale, utilizate la îmbunătățirea gestionării resurselor agricole
Numărul 10, 19-25 martie 2019 » Roza vânturilor
Națiunile Unite și România organizează Conferința Internațională referitoare la soluții spațiale pentru agricultură durabilă și agricultură de precizie
În perioada 6 – 10 mai 2019, Biroul Națiunilor Unite pentru Afaceri Spațiale (UNOOSA) și Guvernul României, prin intermediul Agenției Spațiale Române (ROSA), organizează, la Cluj-Napoca, Conferința Internațională referitoare la soluții spațiale pentru agricultură durabilă și agricultură de precizie. Manifestarea va fi găzduită de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și susținută de Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice Cluj și de Societatea Română de Fotogrammetrie și Teledetecție.
Potrivit unui comunicat al ROSA, evenimentul va trata teme majore legate de utilizarea tehnologiilor și soluțiilor spațiale pentru o agricultură durabilă, referindu-se la un număr de indicatori și țeluri din cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și analizând provocările legate de siguranța alimentară la nivel mondial, în contextul creșterii populației și al presiunilor exercitate de această creștere asupra terenurilor agricole disponibile. Conferința va oferi oportunitatea de a reflecta asupra intereselor comune aflate în sinergie cu agende globale, de a identifica decalaje și de a discuta despre cum pot contribui tehnologiile spațiale la îmbunătățirea gestionării resurselor agricole în general, precum și a unor aspecte specifice precum agricultura de precizie, disponibilitatea resurselor de apă și provocări din domeniul irigațiilor, combaterea deșertificării, monitorizarea inundațiilor și a secetelor atunci când acestea au un impact asupra producției agricole, sau gestionarea provocărilor legate de securitate alimentară în țările aflate în curs de dezvoltare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ