TPBI: Patru stații noi pe traseul liniei 361 din Capitală
Telex » Știri
28 februarie 2022
Autobuzele liniei 361 vor opri în patru stații noi amplasate în centrul Capitalei, pe sensul spre „Complex Comercial Băneasa”, începând cu data de 1 martie 2022, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), citată de Agerpres. Astfel, pentru ca utilizatorii acestui traseu să beneficieze de cât mai multe conexiuni cu alte linii, autobuzele liniei 361 vor opri în următoarele stații: „Piața Unirii 4” (comun cu liniile: N104, N105, N106, N107, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N121), amplasată pe Bd. I. C. Brătianu; „Bd. Nicolae Bălcescu” (comun cu linia 381) amplasată pe Bd. Nicolae Bălcescu; „Piața Romană” (comun cu liniile: 381, 783, N117, N119), amplasată pe Bd. Gheorghe Magheru; „Povernei” (comun cu liniile: 381, N119), amplasată pe Bd. Lascăr Catargiu.
TPBI este primul organism creat la nivel regional care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil