Turismul din UE a depășit în 2023 nivelul de dinaintea pandemiei
Numărul 10, 13-19 mar. 2024 » Roza vânturilor
Numărul nopților petrecute anul trecut în unitățile de cazare turistică din Uniunea Europeană a ajuns la 2,9 miliarde, ceea ce reprezintă un avans de 6,1% comparativ cu 2022, și de 1,4% față de 2019, înaintea pandemiei, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Anul trecut, 24 din cele 25 de state membre pentru care există date disponibile au depășit nivelul din 2022 în privința nopților petrecute în unitățile de cazare turistică, singurul declin fiind în Luxemburg (-1%). Cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Malta și Cipru (ambele cu 20%), urmate de Slovacia (16%).
Slovacia și Cehia au avut cea mai mare creștere a nopților petrecute în unitățile de cazare turistică de către vizitatorii internaționali, ambele raportând o expansiune de 29% în 2023 comparativ cu 2022. Urmează Țările de Jos și România, fiecare cu un avans de 23%. Cea mai modestă creștere a fost înregistrată de Croația (2%), în timp ce în Luxemburg nopților petrecute de către vizitatorii internaționali a fost stabil.
În privința numărului de vizitatori interni, cea mai mare creștere a nopților petrecute în unitățile de cazare turistică în 2023 comparativ cu 2022 s-a înregistrat în Grecia (13%), urmată de Slovacia (11%) și Bulgaria (9%), iar cel mai sever declin în Slovenia (-17%), urmată de Ungaria (-5%) și Luxemburg (-4%).
Datele arată o redresare a turismului din UE, începând din primăvara lui 2022. Până în mai 2022, numărul nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din UE s-a apropiat de nivelul de dinaintea pandemiei. În 2023, numai în martie (-4%), iunie (-2%), iulie (-1%) și noiembrie (-1%) s-a înregistrat un declin al numărul nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din UE comparativ cu 2019. În pofida acestor fluctuații, tendința generală în 2023 indică o creștere a numărului nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din UE, care au atins anul trecut nivelul record de aproape 3 miliarde.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
„Fără cărți, istoria e tăcută, literatura nu are glas, știința e infirmă, iar gândirea suspendată”
O istorie a banilor românești, reconstituită „vizual” într-un celebru muzeu
Actuala „ofensivă” a cărții înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate