UE interzice distrugerea hainelor nevândute

UE interzice distrugerea hainelor nevândute

Telex » Știri 6 decembrie 2023  

Parlamentul European și statele membre ale UE au ajuns marți la un acord vizând interzicerea distrugerii articolelor de îmbrăcăminte nevândute și de asemenea au convenit să transforme produsele sustenabile în noua normă din UE, pentru ca acestea să dureze mai mult și să fie mai ușor de reparat și reciclat, transmite AFP, preluată de Agerpres. La 30 martie 2022, Comisia Europeană a propus Regulamentul privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR), ca parte a Planului de acțiune al Comisiei privind economia circulară în cadrul Pactului verde european.

Noul Regulament convenit de negociatorii Parlamentului și statelor membre ale UE conține măsuri menite să pună capăt practicii risipitoare și dăunătoare mediului de distrugere a produselor de consum nevândute. Întreprinderile vor trebui să ia măsuri pentru a preveni această practică, iar colegiuitorii au introdus o interdicție directă privind distrugerea produselor textile și de încălțăminte nevândute, cu derogări pentru întreprinderile mici și o perioadă de tranziție pentru cele mijlocii. În timp, alte sectoare ar putea face obiectul unor astfel de interdicții, dacă este necesar. În plus, întreprinderile mari vor trebui să dezvăluie în fiecare an câte produse de consum nevândute elimină și de ce. Se preconizează că acest lucru va descuraja puternic întreprinderile să se implice în această practică.

"A venit timpul să punem capăt modelului «atrage, fabrică, aruncă» care este atât de nociv pentru planeta, sănătatea și economia noastră. Noile produse vor fi concepute într-o manieră care să fie benefică pentru toți, care respectă planeta și protejează mediul", a declarat raportorul Alessandra Moretti.

Patronatul european a salutat și el acordul convenit marți, dar, în același timp, s-a declarat preocupat de noile constrângeri administrative. "Regulamentul privind proiectarea ecologică are potențialul de a crea o piață solidă pentru produsele circulare și a accelera tranziția", a salutat Markus Beyrer, director general la BusinessEurope, care a adăugat însă că se teme că "cerințele în materie de informații sunt imposibil de realizat și vor crea costuri suplimentare" pentru companii.

Textul negociat de mai multe luni de colegiuitorii din UE urmează acum să fie adoptat în mod formal de eurodeputați în sesiune plenară și de statele membre ale UE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.