Un pas decisiv pentru demararea turismului spațial

Un pas decisiv pentru demararea turismului spațial

Numărul 31-32, 11-24 august 2020  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În cronica de aproape șase decenii a prezenței omului în cosmos, ziua de 2 august 2020 se va înscrie, fără îndoială, la loc de seamă: odată cu amerizarea, în Golful Mexic, a capsulei Dragon Crew Endeavour, s-a încheiat, cu un spectaculos succes, etapa premergătoare a inaugurării turismului practicat dincolo de stratosferă. De fapt, cum s-ar spune, au fost „vânați” doi iepuri dintr-odată: capsula spațială, experimentată timp de 62 de zile, va transporta, în premieră, un echipaj de cosmonauți americani la stația spațială internațională (până acum această operațiune se efectua cu rachetele rusești Soyuz, cu lansarea de pe teritoriul Kazahstanului) și, totodată, s-a verificat, „pe viu” posibilitatea ca șapte pământeni obișnuiți (adică nu cosmonauții antrenați special) să călătorească, confortabil, în jurul Terrei.

Finalizarea misiunii i-a determinat pe toți cei implicați în fabricarea capsulei și experimentarea acesteia să afirme că, după datele existente, prima călătorie turistică în spațiu va avea loc anul viitor, adică, așa cum mai remarcam, la împlinirea a 60 de ani de la zborul primului om în cosmos. De altfel, în întâmpinarea evenimentului din 2021, a fost semnat acordul dintre agenția de turism spațial Space Adventures și compania SpaceX pentru a trimite pe orbita Pământului turiști la bordul capsulei Dragon Crew, într-o misiune programată să doboare recordul de altitudine pentru un zbor spațial privat.

Desigur, la mijloc se află, incontestabil, o afacere de mari proporții. Compania privată SpaceX, care a câștigat contractul oferit de NASA, în valoare de 2,6 miliarde de dolari, mizează pe profituri pe măsură. Deocamdată, costul pentru un loc în capsula Dragon Crew este estimat la 70 de milioane de dolari. Chiar dacă nu s-a stabilit costul unui „bilet”, este limpede că numai arhimilionarii, de fapt, numai miliardarii, își vor putea permite să călătorească în spațiu. Repetăm: deocamdată.

Generațiile care au trăit în secolul al XIX-lea, precum și cele care s-au născut înainte de zborul primului om în cosmos nu și-au imaginat că situațiile și personajele din romanele lui Jules Verne se vor regăsi în realitățile din a doua jumătate a secolului al XX-lea și până în zilele noastre. Istoria zborurilor cu oameni la bordul navelor spațiale este de-a dreptul fascinantă. Aproape tot ceea ce a reprezentat și reprezintă SF se realizează, fază cu fază, etapă cu etapă, nu rareori realizările științifico-tehnice depășind imaginația autorilor de literatură anticipativă.

Tot deocamdată, numai statele cele mai puternice își „permit” să se angajeze în competiția pentru cucerirea spațiului cosmic, însă avem satisfacția că și România participă la realizarea unor programe europene în acest domeniu de vârf în știința și tehnica vremurilor pe care le trăim. Cu siguranță, viitorul ne va rezerva și nouă, românilor, un loc semnificativ în turismul spațial. Așa cum cele mai mari descoperiri ale omenirii păreau, la început, inaccesibile marilor mase de oameni, cu timpul, numărul beneficiarilor a crescut spectaculos. Tot așa s-au petrecut și se vor petrece lucrurile și în cucerirea, în continuare, a spațiului cosmic. Nu degeaba se spune că „viitorul începe azi”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.