Un test exemplar pentru vitalitatea celei de-a șaptea arte: TIFF 2021

Un test exemplar pentru vitalitatea celei de-a șaptea arte: TIFF 2021

Numărul 29-30, 11-24 aug. 2021  »  Eveniment

Alexandra Rizea

Dacă ar fi să inventariem situațiile „fără precedent” determinate de prelungirea pandemiei de COVID-19 vom ajunge, probabil, la numere astronomice. De aceea, apare deosebit de dificil să se opereze o selecție viabilă în privința evenimentelor care merită, cu adevărat, calificativul de „teste” exemplare în materie de adaptare la condițiile specifice vremurilor pe care le trăim.

PUBLICITATE

Exemplul pe care îl consemnăm acum este cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), găzduit de municipiul Cluj-Napoca. N-a fost o surpriză calitatea producțiilor cinematografice prezentate unui public avizat, deoarece, de-a lungul a două decenii, s-a consolidat în lumea filmului opinia potrivit căreia TIFF s-a caracterizat, invariabil, drept o manifestare a elitelor filmului mondial. Ceea ce a fost realmente surprinzător – dacă putem vorbi despre așa ceva – se referă la modul impecabil de organizare și la nivelul deosebit de ridicat de exigență a juriului.

În vederea obținerii celor 21 de premii și mențiuni au concurat peste 100 de pelicule (filme artistice de lung și de scurt metraj, filme documentare și de desene animate) produse în 15 țări. Participanții s-au declarat onorați de posibilitatea oferită de organizatori de a-și face cunoscute cele mai recente creații, la un festival de prestigiu, dar mai presus de toate au considerat că fiecare în parte și toți laolaltă au făcut un pas mare spre revenirea la o viață cultural-artistică normală. Cei distinși cu premii și mențiuni au ținut să exprime în fața a peste 1.500 de cinefili, aflați în Piața Unirii din Cluj-Napoca, gândurile lor despre destinele filmului în vreme de pandemie. Nota dominantă a fost optimismul, un sentiment generat de nenumărate dovezi ale faptului că s-a demonstrat că este cu putință să fie biruite dificultăți considerabile, din toate unghiurile de vedere, pentru a se duce la bun sfârșit proiecte artistice de anvergură și, mai ales, de certă valoare într-un domeniu al artei care a fost puternic afectat de pandemia COVID-19. În acest fel a fost acumulată o experiență prețioasă și prin folosirea transmisiilor online, dar nimic nu poate înlocui proiecția filmelor în fața unui mare număr de spectatori care trăiesc, în comun, emoțiile vizionării, pe viu, a peliculelor cinematografice.

Nu ne propunem o cronică de specialitate, cu aprecierile la adresa unor regizori și actori care au dovedit că forța creației autentice nu poate fi diminuată nici în condiții de criză medicală și economică prelungită. Dar principalele mesaje transmise de reprezentanții celei de-a 7-a arte merită să fie reținute. De altfel, peliculele premiate au vorbit cel mai bine despre cel puțin trei fațete ale unei realități deseori dramatice, și anume perenitatea viziunilor umaniste care au pus, totdeauna, omul în centrul preocupărilor cultural-artistice, reconfirmarea faptului că „moda” este trecătoare, iar ceea ce rămâne din actul artistic adevărat contează mai mult în raport cu succesul efemer și că, în pofida situațiilor grele în care se află, spectatorii au resurse inepuizabile pentru a se bucura de creații memorabile. În acest context, se impune a sublinia că premiile și mențiunile acordate de un juriu exigent filmelor românești înscrise în concurs atestă promovarea de către cinematografia noastră națională a curentelor artistice de largă respirație, menite să dăinuiască în istoria filmului.

Toate aceste elemente – relevate pregnant de TIFF 2021 – ne îndreptățesc să vorbim despre un adevărat eveniment, care, asemenea altora din această perioadă, contribuie într-o foarte mare măsură la revenirea la o normalitate în care cultura și arta își păstrează locul firesc în tot ceea ce înseamnă bucuria de a trăi, de a crea.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.