Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice 2019, debutează mâine la Muzeul Național al Țăranului Român
Telex » Știri
22 august 2019
Ediția 2019 a Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice, prezentat drept primul festival de teatru independent din România, se va desfăşura începând de mâine, până la 30 august, la Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR), arată un comunicat citat de Mediafax. Timp de 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a participa la peste 30 de spectacole de teatru contemporan, performance-uri, spectacole de dans, concerte și experiențe artistice.
Festivalul Undercloud s-a născut acum 12 ani din nevoia de exprimare artistică liberă și a dovedit că este o platformă independentă reper, scena festivalului fiind definită de „spectacole reprezentative, curajoase, unice”, notează organizatorii.
„Am născut acest festival și l-am crescut firesc de la an la an. Ba mai mult, am avut grijă să nu dezamăgim publicul, să garantăm experiențe cu sens și să nu ne pierdem entuziasmul, indiferent de dificultățile întâmpinate. Asta vom face și în ediția de anul acesta (…)”, spune Chris Simion-Mercurian, directoarea festivalului.
Ca în fiecare an, Undercloud pregătește scene alternative și evenimente speciale. Anul acesta, poezia urcă pe scenă pentru poeți consacrați sau amatori, iar finalul festivalului va fi marcat de un concert Moonlight Breakfast, pe 30 august la Muzeul Național al Țăranului Român.







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice