Ungaria intenţionează să construiască un pod peste Dunăre, în sudul ţării

Ungaria intenționează să construiască un pod peste Dunăre, în sudul țării

Numărul 39-40, 6-19 oct. 2020  »  Lumea în care trăim

Planurile pentru un pod peste Dunăre la Mohacs, sudul Ungariei, ar putea fi finalizate în prima jumătate a anului următor astfel încât lucrările de construcţie să demareze în 18-24 de luni, după finalizarea cu succes a procedurii de licitaţie publică, a declarat ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, transmite MTI, preluată de Agerpres. Zilele trecute, premierii Ungariei şi Slovaciei au participat la inaugurarea unui pod peste Dunăre care face legătura între cele două ţări vecine în apropiere de Komarom, nordul Ungariei. Viitorul pod de la Mohacs va fi cel mai sudic pod peste Dunăre din Ungaria. Laszlo Palkovics a precizat că viitorul pod cu patru benzi va face parte din autostrada M9 care va traversa vestul, sudul şi estul Ungariei. Ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei a adăugat că pregătirile pentru acest proiect vor costa 1,3 miliarde forinţi (3,6 milioane de euro), urmând ca în scurt timp să fie eliberată şi autorizaţia de mediu. Palkovics a mai spus că Guvernul ungar vrea să dezvolte o reţea de autostrăzi cu o structură radială şi având în vedere acest lucru a elaborat planurile pentru podul de la Komarom, pentru autostrada M9 de la Sopron la Zalaegerszeg, Kaposvar, Pecs, Szeged şi Bekescsaba şi Nyíregyháza precum şi viitorul pod peste Dunăre de la Mohacs.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.