Valoarea activelor din sistemul de pensii private a crescut în T1 cu peste 17%

Valoarea activelor din sistemul de pensii private a crescut în T1 cu peste 17%

Telex » Știri 17 iulie 2020  

Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns, la 31 martie 2020, la 62,55 miliarde de lei (12,96 miliarde de euro), în creștere cu 17,56% față de martie 2019, a anunţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit Mediafax. Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut a fost, la sfârșitul lunii martie 2020, de 5,83%.

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 31 martie 2020, de fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) a fost de 60,14 miliarde de lei (12,46 miliarde de euro). Ritmul anual de creștere consemnat a fost de 17,76%.

La 31 martie 2020 erau înregistrați, în sistemul pensiilor administrate privat, 7,53 milioane de participanți, cu 0,84% mai mult față de sfârșitul anului 2019.

La nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 31 martie 2020, a fost de 199,76 lei.

De asemenea, la sfârșitul lunii martie 2020, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 8.114 lei.

În primele trei luni ale anului 2020, au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 37,82 milioane de lei pentru 2.823 participanți și beneficiari.

Valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 31 martie 2020, de fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a fost de 2,38 miliarde de lei (0,49 miliarde de euro), înregistrând un avans anual de 11,87%.

La sfârșitul lunii martie 2020 erau înregistrați în sistemul pensiilor facultative 510.112 participanți, cu 1,79% mai mult față de sfârșitul anului 2019.

La nivelul Pilonului III, contribuția medie a participanților, cu contribuții virate la 31 martie 2020, a fost de 141,63 lei.

Valoarea medie a unui cont al participanților la sistemul pensiilor facultative era, la 31 martie 2020, de 5.067 lei.

În primele trei luni ale anului 2020, au fost efectuate plăți ale activului personal net către 1.992 de participanți și beneficiari însumând 20,15 milioane de lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.