Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie, deschide anul finanțărilor pentru cultură
Telex » Știri
ieri, 9:50
Începând cu acest an, Ministerul Culturii își propune ca Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie, să devină un început, un reper de predictibilitate pentru operatorii culturali și pentru întregul sector cultural. „Cultura are nevoie de continuitate, de reguli clare și de timp pentru a construi proiecte relevante, iar demersul propus răspunde direct acestor nevoi”, precizează instituția, într-un comunicat.
Astfel, la data de 15 ianuarie, Ministerul Culturii va publica informațiile privind finanțările care vor fi acordate în anul 2026, calendarul estimativ și regulile de accesare a fondurilor nerambursabile.
Începând cu acest an, finanțările culturale acordate de Ministerul Culturii în baza OG nr. 51/1998 vor fi derulate prin scheme de minimis și scheme de ajutor de stat și vor fi gestionate prin intermediul SDFC - Sistemul Digital pentru Procesele de Finanțare a Culturii.
Pentru proiectele din cadrul programului prioritar de finanțare, Ministerul Culturii are în vedere organizarea a două sesiuni de finanțare pe parcursul anului 2026, cu bugete definite, reguli și criterii de acordare transparente. Finanțarea proiectelor culturale prin programul strategic de finanțare se va face conform dispozițiilor actelor normative adoptate în acest scop și, după caz, ale procedurilor elaborate în aplicarea lor, cu respectarea principiilor ordonanței și ale schemei de ajutor de stat aplicabilă.
Potrivit reprezentanților ministerului de resort, noua abordare oferă: ▪ un cadru organizatoric mai clar și proceduri administrative simplificate; ▪ flexibilitate sporită în ceea ce privește tipurile de cheltuieli eligibile; ▪ sprijinirea dezvoltării capacității administrative și profesionale a operatorilor culturali.
Sesiunile de finanțare derulate în baza OG nr. 51/1998, prin intermediul schemelor de minimis și de ajutor de stat, se vor adresa solicitanților: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice de drept privat, române sau cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene.
Pentru beneficiarii persoane fizice, Ministerul Culturii va lansa în perioada următoare Programul „Vintilă Mihăilescu” pentru Cercetare și Mobilitate Culturală, care va viza: ▪ burse de studii pentru dezvoltare, cercetare și inovare în domeniul creației și interpretării; ▪ granturi de mobilitate; ▪ stagii de formare și rezidențe artistice.
„Ziua Culturii Naționale 2026 devine astfel un prim pas, firesc, către un mod de lucru mai clar, mai transparent, mai predictibil și mai util pentru cei care construiesc, zi de zi, viața culturală din România, în pregătirea trecerii la implementarea finanțărilor multianuale. Expresia artistică și dialogul direct cu publicul trebuie lăsate în seama acelora care le dau viață, zi de zi. Instituțiile publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii, precum Opera Națională București, Muzeul Național al Țăranului Român sau Corul Național de Cameră «Madrigal - Marin Constantin», vor organiza de Ziua Culturii Naționale expoziții, vizionări de film, concerte extraordinare, lansare de videoclip, recitaluri corale etc. Susținând astfel de inițiative, ne asumăm, în mod consecvent, rolul de a crea cadrul, direcțiile și instrumentele necesare traversării, prin Cultură, a oricăror vremuri, oricât ar fi ele de dificile”, se subliniază în comunicatul ministerului de resort.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român