ANAF propune completarea informațiilor din formularul Adeverință de venit
Numărul 34, 22-28 noiembrie 2016 » Direct de la sursă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune includerea în formularul Adeverință de venit a informațiilor privind veniturile brute realizate din salarii obținute pentru creare de programe pentru calculator, pentru cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau dezvoltare tehnologică, din pensii mai mici decât plafonul de impozitare și din salarii obținute de persoanele fizice cu dizabilități grave sau accentuate. Adeverința de venit este documentul prin care se atestă veniturile realizate de persoanele fizice, în cursul unui an fiscal, înregistrate în evidența fiscală pe baza declarațiilor depuse de acestea și/sau de către terți.
„În vederea aplicării unitare de către organele fiscale a dispozițiilor legale privind eliberarea adeverinței de venit pentru persoane fizice, precum și pentru creșterea operativității procesului de administrare, a fost propus proiectul de ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor Adeverință de venit și Cerere de eliberare a unei adeverințe de venit, actualizarea și aprobarea procedurii privind completarea formularului Adeverință de venit”, se precizează într-un comunicat al ANAF.
Totodată, va fi abrogat Ordinul președintelui ANAF nr. 193/2009 pentru aprobarea modelului și conținutului celor două formulare menționate pentru persoane fizice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 109/24.02.2009.
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte