Adrian Chesnoiu: Avem spre sfârșitul acestui an lansarea a încă patru sesiuni din Planul Național Strategic 2023-2027
Telex » Știri
astăzi, 9:09
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are programată spre sfârșitul acestui an lansarea a încă patru sesiuni din Planul Național Strategic 2023-2027 prin care aproximativ 600 de milioane de euro vor fi puși la dispoziția fermierilor în patru submăsuri, a anunțat, la un eveniment de specialitate, directorul general al instituției, Adrian Chesnoiu, citat de Agerpres. „Avem spre sfârșitul acestui an, în paralel cu efortul instituțional pe care îl depunem pentru absorbția acestor fonduri, lansarea a încă patru sesiuni din Planul Național Strategic 2023-2027, aproximativ 600 de milioane de euro pe care vom pune la dispoziția beneficiarilor noștri în patru submăsuri. Cumva, avem foarte multă treabă”, a afirmat Chesnoiu.
Potrivit acestuia, practic, pe PNS 2023 - 2027, plățile au demarat anul acesta, vârful fiind estimat în 2026 - 2027.
„În 2024 s-au făcut foarte puține plăți, pentru că au fost sesiuni deschise începând cu anul 2024, iar procedurile de evaluare, selecție și contractare au fost destul de greoaie. În 2025 am început plățile. Estimăm că anul de vârf va fi 2026 și 2027 - vor fi anii principali (...). Finanțarea va fi mult mai mică, deoarece din cauza pandemiei de COVID s-a aplicat tranziție în principiul european, care prevede aplicarea regulilor vechi cu bani noi și, practic, din întreaga sumă de 6,8 miliarde euro la dispoziție în exercițiul acesta financiar s-a redus la 4,4 miliarde euro, o parte și o componentă din acești bani fiind dedicată investițiilor și modernizării fermelor, cealaltă parte fiind dedicată plăților pentru agromediu”, a detaliat el.
În ceea ce privește noul PNS, anul acesta se va aplica cel puțin pe măsurile de mediu și climă.
„Anul acesta vom aplica pe PNS (...) cel puțin pe măsurile de mediu și climă. Nu mai plătim avansul, plătim la plata regulară odată cu colegii de la APIA. Ei vor plăti avansurile doar cereri componenta de FEGA - deci pilonul I subvenții pe suprafață, iar componenta de mediu o vom plăti ca plata regulară din decembrie, tocmai din cauza încărcăturii administrative instituționale pe care o avem cu finalizarea exercițiului 2014 – 2020”, a adăugat Chesnoiu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte