AFIR a prelungit, până la 4 noiembrie, sesiunea pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor
Numărul 42, 23-29 oct. 2024 » Direct de la sursă
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Astfel, fermierii pot depune cererile de finanțare până pe 4 noiembrie 2024, ora 16:00.
Alocarea pentru acest apel al submăsurii 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor) este de 30.416.346 euro. Potrivit AFIR, până în prezent s-au depus peste 6.100 de cereri de finanțare în valoare de 23,4 milioane de euro.
În această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), precum și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).
Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.
Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 17.1, necesare întocmirii documentației de depunere, sunt disponibile pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, accesând linkul Măsuri de sprijin - submăsura 17.1 - Ghidul solicitantului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația