Agricultorii pot accesa online registrul exploatației prin aplicația ROM Fermier
Numărul 10, 16-22 mar. 2022 » Conectarea la era digitală
Orice beneficiar care își cunoaște codul exploatației și CNP/CUI poate extrage informații referitoare la exploatația zootehnică, inclusiv despre o crotalie anume, prin intermediul aplicației ROM Fermier, potrivit unui comunicat remis citat de Agerpres. Aplicația este proiectată pentru a fi utilizată pe tablete sau telefoanele mobile cu Android sau cu iOS (iPhone Apple) și pe PC (desktop, laptop).
„Instalarea pe telefon/tabletă se face prin introducerea adresei web app.delta.ro/fermier în browserul Google Chrome pe Android și Safari pe iOS și apoi selectarea opțiunii de «Adaugă la ecranul de pornire» (Add to Home Screen). Autorizarea accesului la propria exploatație se face prin introducerea de către proprietar la inițializarea aplicației a trei elemente de identificare: codul exploatației, ultimele 4-5 cifre din CNP-ul proprietarului exploatației și ultimele 4-5 cifre dintr-o crotalie a unui animal existent la momentul acela în exploatație, în BND”, se menționează în comunicat.
Reprezentanții MADR susțin că, folosind aplicația pe telefon, fermierul are avantajul de a accesa registrul exploatației în orice moment, chiar și din teren, fără legătură mobilă la internet. „Pentru încărcarea ultimei versiuni a registrului de exploatație, actualizat de către medicul veterinar cu formularele F1, F2 sau F3, aplicația trebuie să aibă o legătură la internet”, se mai precizează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte