ANAF: Prin formularul de contact din SPV se pot transmite documente care nu sunt încă digitalizate
Telex » Știri
4 martie 2022
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează contribuabilii că toate documentele care nu sunt încă digitalizate/disponibile în format electronic se pot transmite prin intermediul Formularului de contact accesibil în serviciul Spațiul Privat Virtual (SPV).
ANAF precizează că, pentru transmiterea acestor documente, se selectează categoria „Asistență și îndrumare de specialitate în domeniul fiscal”.
După cum am mai informat, de la 1 martie 2022, transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale de către contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent se va face exclusiv prin intermediul Spațiului Privat Virtual.
Reprezentanții ANAF subliniază că, pentru a nu exista dificultăți în transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, Centrul Național pentru Informații Financiare a procedat la ridicarea limitei maxime a fișierelor ce pot fi atașate formularului de contact, de la 5 MB la 10 MB.
De asemenea, pentru a facilita transmiterea documentelor, ANAF solicită contribuabililor să aaibă în vedere următoarele aspecte: ▪ scanarea la rezoluție de maximum 300 dpi; ▪ eliminarea automată a paginilor albe (goale); ▪ scanarea în alb-negru; ▪ scanarea într-un fișier format PDF; ▪ comprimarea fișierului PDF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte