ANAF: Procedura de înregistrare în scopuri de TVA va fi corelată cu modificările din Codul fiscal
Numărul 39, 17-23 oct. 2017 » Curier legislativ
Agenţia Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează, într-un comunicat, că intenţionează – printr-un proiect de ordin supus dezbaterii publice – să coreleze prevederile Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de TVA cu modificările recente ale Codului fiscal.
Astfel, din cuprinsul actualei proceduri și din conținutul unor formulare va fi eliminată sintagma „nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică”. De asemenea, precizează ANAF, este necesară stabilirea unei proceduri prin care să se asigure exercitarea, de către contribuabil, a dreptului de a fi ascultat, în situația în care administrația fiscală urmează să respingă cererea de reînregistrare în scopuri de TVA.
ANAF reaminteşte că prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea OUG nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal au fost aduse modificări și prevederilor privind înregistrarea în scopuri de TVA, inclusiv în situația reînregistrării, după anulare.





Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice