Analiză eJobs: Cât câștigă lunar românii care lucrează în domeniul bancar, în comparație cu colegii din Europa Centrală și de Est
Telex » Știri
12 august 2019
Angajaţii români din bănci au printre cele mai mici salarii înregistrate la nivelul acestui sector în regiune, cu o medie de 718 euro pe lună, depăşind doar Bulgaria, unde veniturile medii lunare sunt de 586 euro, arată o analiză realizată de eJobs pe baza datelor comparatorului salarial Paylab.
Cel mai bine plătiţi din regiune sunt cei care lucrează în băncile din Cehia, acolo unde salariile medii lunare ajung la 931 de euro. Foarte aproape (930 de euro pe lună) se situează lituanienii, informează MEDIAFAX. În Letonia şi Ungaria sunt oferite salarii care se apropie de 850 de euro pe lună, iar în Croaţia media ajunge în jurul sumei de 830 de euro, lunar.
Mai aproape de câştigurile din România sunt cele din Serbia, acolo unde specialiştii din bănci au salarii de aproximativ 750 de euro.
„Media salarială pentru sistemul bancar nu este neapărat mică, mai ales dacă o raportăm la salariul mediu net pe economie, însă dacă ne comparăm cu alte ţări, regăsim o situaţie comună aproape la nivel general – angajatorii din afara României plătesc mai bine. Trebuie, totuşi, să luăm în calcul, de fiecare dată când facem astfel de comparaţii, şi care este costul vieţii din fiecare stat în parte pentru că important nu este neapărat salariul în valoarea lui absolută, ci la ce nivel de calitate a vieţii ne situăm cu acel salariu. Ieşind din graniţele Europei Centrale şi de Est vom vedea salarii duble sau chiar triple, dar acolo şi costul vieţii este pe măsură. În Finlanda, spre exemplu, un angajat din industria bancară are un salariu mediu lunar de aproape 1.500 de euro, iar în Finlanda de 2.400 de euro”, a menționat Bogdan Badea, CEO eJobs România, citat de MEDIAFAX.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil