Analize și sinteze

Raportul anual ESDE al Comisiei Europene

Raportul anual ESDE al Comisiei Europene

Analize și sinteze

Comisia Europeană (CE) a publicat ediția din 2017 a Analizei anuale privind situația socială și a ocupării forței de muncă în Europa (ESDE). Ediția din acest an confirmă tendințele pozitive de pe piața muncii și din domeniul social, precum și continuarea creșterii economice. Cu cele peste 234 de milioane de persoane care au un loc de muncă, rata ocupării forței de muncă nu a fost niciodată atât de ridicată în UE, iar rata șomajului se situează la cel mai scăzut nivel din decembrie 2008.

Nr. 28-29, 25 iulie - 7 august 2017


PwC: Statele din Europa Centrală și de Est au nevoie de 615 miliarde de euro pentru a-și finanța proiectele de infrastructură până în 2025

Analize și sinteze

Țările din Europa Centrală și de Est reprezintă 28% din teritoriul Uniunii Europene, 22% din populația acesteia, dar numai 10% din PIB-ul UE. Iar una dintre principalele provocări cu care se confruntă regiunea în prezent este să găsească surse de finanțare pentru proiectele de infrastructură de transport.

Nr. 28-29, 25 iulie - 7 august 2017


Deloitte: Efervescență pe piața de fuziuni și achiziții din România în trimestrul al II-lea al anului

Analize și sinteze

Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România s-a ridicat la 889 de milioane de euro în al doilea trimestru al anului, conform surselor publice, mai mult decât dublu față de trimestrul precedent, potrivit unei analize realizate de Deloitte România. Numărul de tranzacții relevante a fost de 19. Comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut, anul acesta a avut loc o tranzacție în plus, însă valoarea a crescut de trei ori.

Nr. 28-29, 25 iulie - 7 august 2017


Sondajul anual realizat de grupul BEI privind investițiile

Sondajul anual realizat de grupul BEI privind investițiile

Analize și sinteze

Banca Națională a României și Banca Europeană de Investiții au organizat recent, în parteneriat, conferința cu tema Investiții și finanțarea investițiilor în România. Înțelegerea constrângerilor aferente investițiilor este esențială pentru ca România să își continue calea către convergența economică.

Nr. 24-25, 27 iunie - 10 iulie 2017


Studiu Mastercard: 86% dintre români vor să susțină lupta împotriva economiei gri

Studiu Mastercard: 86% dintre români vor să susțină lupta împotriva economiei gri

Analize și sinteze

92% dintre români cred că autoritățile publice sunt cele care trebuie să conducă eforturile de a combate economia subterană, iar 86% sunt gata să sprijine acțiunile acestora în combaterea economiei gri, potrivit unui studiu pe tema conștientizării existenței economiei subterane și a atitudinilor față de aceasta, realizat de Ipsos la solicitarea Mastercard în 10 țări din Europa de Est, printre care și România.

Nr. 24-25, 27 iunie - 10 iulie 2017


Coface: Deficitul de forță de muncă în zona Europei Centrale și de Est – o oportunitate pentru gospodării, dar o amenințare pentru companiile locale

Coface: Deficitul de forță de muncă în zona Europei Centrale și de Est – o oportunitate pentru gospodării, dar o amenințare pentru companiile locale

Analize și sinteze

„Dezvoltarea piețelor de muncă din Europa Centrală și de Est (ECE) a fost benefică gospodăriilor. Salariile în creștere și nivelul scăzut al inflației, combinate cu îmbunătățirea încrederii consumatorilor, au dus la o rată mai mică a șomajului și la creșterea consumului privat. În orice caz, revenirea pieței muncii se reflectă în dificultățile tot mai mari întâmpinate de companii în ceea ce privește recrutarea, în special în cazul personalului calificat. Deficitul de forță de muncă și creșterea costurilor cu forța de muncă reprezintă motive de îngrijorare pentru companii” – acestea sunt câteva dintre principalele concluzii ale unui recent studiu realizat de compania de consultanță și evaluare Coface.

Nr. 22-23, 13-26 iunie 2017


Comisia Europeană: Posibile căi de urmat pentru aprofundarea Uniunii Economice și Monetare

Comisia Europeană: Posibile căi de urmat pentru aprofundarea Uniunii Economice și Monetare

Analize și sinteze

Comisia Europeană (CE) a prezentat un document de reflecție având rolul de a stimula dezbaterea privind Uniunea Economică și Monetară și de a contribui la construirea unei viziuni comune asupra viitoarelor sale proiecte. Documentul acordă atenția cuvenită dezbaterilor din statele membre și opiniilor formulate de celelalte instituții europene, prezentând, în același timp, măsuri concrete care ar putea fi adoptate până la alegerile europarlamentare din 2019, precum și o serie de opțiuni pentru anii următori, când structura Uniunii Economice și Monetare va fi definitivată.

Nr. 22-23, 13-26 iunie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.