ANCOM: Persoanele cu dizabilități vor beneficia de oferte telecom mai atractive
Numărul 39, 15-21 oct. 2019 » Direct de la sursă
Autoritatea Naţională de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) informează că a dezbătut și adoptat, împreună cu industria, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ, decizia prin care sunt revizuite măsurile privind accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de telefonie și internet, astfel încât să răspundă cât mai bine cerințelor specifice ale acestora. Având în vedere că este foarte importantă adaptarea ofertelor de comunicații la nevoile specifice pe care acești utilizatori le au, ANCOM a convenit cu industria revizuirea pachetelor tarifare în sensul creșterii numărului de minute, respectiv SMS-uri, precum şi a volumului de date incluse în aceste pachete. Ofertele vor fi disponibile publicului în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a deciziei.
Astfel, în cazul utilizatorilor finali cu dizabilități auditive și/sau de vorbire, furnizorii de servicii de comunicații la puncte mobile vor fi obligați să asigure pachete care să conțină ca beneficii lunare minime, disponibile exclusiv la nivel național: un număr nelimitat de SMS-uri în rețeaua proprie și 300 SMS-uri în alte rețele, la un tarif recomandat de 4 euro/lună, inclusiv TVA. Totodată, la cererea utilizatorilor, furnizorii vor oferi un volum de date de minimum 3 GB și un volum nelimitat de date pentru utilizarea serviciilor de interpretare video în limbaj mimico-gestual prin intermediul aplicațiilor dedicate, la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA. Tariful total recomandat al pachetului este de 6 euro/lună, inclusiv TVA.
În prezent, persoanele cu dizabilităţi auditive și/sau de vorbire pot beneficia lunar de oferte cu un număr nelimitat de SMS-uri în reţelele proprii, de cel puțin 150 SMS-uri în rețelele naționale şi, la cerere, un trafic naţional la internet mobil de minimum 300 MB.
Pentru utilizatorii finali cu dizabilități vizuale, pachetele puse la dispoziție de furnizorii de servicii de comunicații la puncte mobile vor conține ca beneficii lunare minime, disponibile exclusiv la nivel național, 2.000 minute în rețeaua proprie și 500 minute în alte rețele la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA. De asemenea, la cererea utilizatorilor, furnizorii vor oferi un volum de date mobile de 3 GB la un tarif recomandat de 2 euro/lună, inclusiv TVA. Tariful total recomandat al pachetului este de 4 euro/lună, inclusiv TVA.
În prezent, persoanele cu dizabilități vizuale pot beneficia de oferte cu cel puțin 300 de minute naționale și, la cerere, trafic național lunar la internet mobil de minimum 300 MB.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte