ANM: 44,5 grade – temperatura maximă absolută înregistrată în luna august; aceasta a fost consemnată la 10 august 1951
Telex » Știri
3 august 2020
Luna august este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă lună de vară, deşi faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), informează Agerpres. Din datele înregistrate în perioada 1961-2019 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării. Valori între 20 şi 22 de grade Celsius se înregistrează în Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei şi zonele deluroase din Muntenia. Valori între 18 şi 20 de grade Celsius sunt caracteristice pentru centrul şi nord-estul Moldovei, Câmpia Crişanei, Culoarul Mureşului şi nord-vestul Transilvaniei. În Maramureş, în centrul şi estul Transilvaniei, în Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei, Olteniei şi Munteniei, aceste valori sunt cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius.
Pentru zonele muntoase, temperatura medie multianuală se înscrie între 5 şi 15 grade Celsius. În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 12 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.500 de metri, mediile lunare de temperatură au valori între 8 şi 12 grade Celsius şi doar la altitudini de peste 2.500 de metri se înregistrează temperaturi sub 8 grade Celsius.
Potrivit specialiştilor ANM, frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius în această lună este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 - 43,5 de grade Celsius.
Luna august 2012 a fost una extrem de caldă, la 82 de staţii meteorologice depăşindu-se maxima absolută a lunii. 11 dintre aceste recorduri, înregistrate în 2012, au fost depăşite în 4 - 6 august 2017, când, la un număr de 25 de staţii meteorologice s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din toată perioada de funcţionare a respectivelor staţii. Anii 2015 şi 2018 se află pe locul 2 în topul anilor cu cele mai călduroase luni august din România (din perioada 1961 - 2019), iar 2010, 2012, 2017 şi 2019 pe locul 3. Acest top a fost realizat pe baza temperaturii medie lunară, ca medie pe ţară.
În aceste condiţii, temperatura maximă absolută a lunii august este de 44,5 grade Celsius şi s-a înregistrat în localitatea Ion Sion din judeţul Brăila, în data de 10 august 1951. În aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu), s-a înregistrat temperatura maximă de 44 de grade Celsius, apropiată de cea absolută pe ţară.
Datele ANM arată că temperatura maximă absolută la Bucureşti s-a produs la 7 august 2012 şi este de 41,5 grade Celsius, fiind înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă a fost de 40,1 grade. La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a fost înregistrată în data de 20 august 1945 şi a avut valoarea de 41,1 de grade Celsius.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte