MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
ANOFM: Peste 117.400 persoane au fost angajate în primele nouă luni; mai mult de jumătate au peste 45 de ani

ANOFM: Peste 117.400 persoane au fost angajate în primele nouă luni; mai mult de jumătate au peste 45 de ani

Telex » Știri astăzi, 9:39  

Peste 117.400 de persoane au fost integrate pe piața muncii în primele nouă luni ale acestui an, a anunțat Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres, din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 septembrie, 59.159 au peste 45 de ani, 22.044 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 9.232 au între 30 și 35 de ani, 9.120 au între 25 și 30 de ani, iar 17.859 sunt tineri sub 25 de ani. De asemenea, din numărul total al persoanelor ocupate, 21.096 sunt tineri NEET.

În același timp, numărul femeilor încadrate pe piața muncii este de 56.120, iar cel al bărbaților de 61.294, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 47,8%, respectiv de 52,2%.

În funcție de rezidență, 60.883 de persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, în timp ce 56.531 de persoane sunt din mediul rural.

Conform datelor centralizate de ANOFM, nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că 38.478 au studii liceale, 27.771 - profesionale, 27.411 - gimnaziale iar 13.794 sunt cu studii universitare. Totodată, din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni, 31.903 fac parte din categoria celor greu și foarte greu ocupabile.

Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (11.660), urmat de județele Iași (5.033) și Timiș (4.651).

În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 322.332.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.