Arabia Saudită va organiza online summitul G20
Telex » Știri
29 septembrie 2020
Arabia Saudită va organiza online summitul G20 programat în perioada 21-22 noiembrie şi nu în capitala Riad, a anunţat regatul saudit, relatează dpa, preluată de Agerpres. Arabia Saudită deţine în prezent preşedinţia G20.
Organizatorii summitului au declarat că intenţionează să se bazeze pe succesul summitului special G20 care a avut loc în mediul virtual la sfârşitul lunii martie şi pe rezultatele a peste 100 de grupuri de lucru şi reuniuni ministeriale online.
Summitul cu motto-ul „Realizing the opportunities of the 21st century for all” (Realizarea oportunităţilor secolului al XXI-lea pentru toţi) se va concentra pe protejarea vieţilor şi pe restimularea creşterii economice.
Membrii G20, dintre care fac parte Uniunea Europeană, SUA, China şi Rusia, reprezintă peste 80% din Produsul Intern Brut (PIB) al lumii şi aproape două treimi din populaţia acesteia.
G20 reuneşte lideri atât ai ţărilor dezvoltate, cât şi pe cei ai ţărilor în curs de dezvoltare de pe fiecare continent.
Arabia Saudită a declarat că G20 conduce lupta împotriva pandemiei de COVID-19 şi ia măsuri rapide şi fără precedent pentru protejarea vieţilor, a mijloacelor de trai şi a celor mai vulnerabili.
Prin preşedinţia de un an a G20, Arabia Saudită doreşte să se concentreze pe probleme precum protejarea femeilor şi a mediului înconjurător. Reuniunea de la Riad, iniţial planificată prin prezenţa fizică a participanţilor, ar fi fost primul summit G20 organizat în lumea arabă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte