Articole din numărul 42, 7-13 nov. 2017

Situația medicamentelor pentru copii în UE. Peste 1.000 de planuri de cercetări pediatrice aprobate în 2017

Situația medicamentelor pentru copii în UE. Peste 1.000 de planuri de cercetări pediatrice aprobate în 2017

Direct de la sursă

Un raport prezentat recent de Comisia Europeană (CE) arată că progresele din domeniul medicamentelor pentru copii, de la intrarea în vigoare a Regulamentului pediatric în urmă cu 10 ani, nu ar fi fost posibile fără o legislație specifică a UE, precum autorizarea a 260 de noi medicamente. De asemenea, este subliniat faptul că sunt necesare eforturi suplimentare de combinare a normelor relevante în scopul soluționării deficiențelor în tratarea bolilor rare la copii.

Nr. 42, 7-13 nov. 2017


Fonduri UE pentru inovații revoluționare și soluții la provocările societale

Fonduri UE pentru inovații revoluționare și soluții la provocările societale

Fonduri europene

Orizont 2020, programul UE de finanțare a cercetării și inovării, va contribui cu 30 miliarde euro la dezvoltarea de soluții pentru provocările societale și la încurajarea inovațiilor revoluționare, în perioada 2018-2020. Comisia Europeană (CE) a anunțat, în acest context, modul în care ...

Nr. 42, 7-13 nov. 2017


Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) – 37,581 miliarde euro la 31 octombrie 2017

Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) – 37,581 miliarde euro la 31 octombrie 2017

Breviar statistic

La 31 octombrie a.c., rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) se situau la nivelul de 33,932 miliarde euro, față de 33,320 miliarde euro la 30 septembrie 2017, potrivit datelor publicate de BNR.

Nr. 42, 7-13 nov. 2017


Producția de energie primară a scăzut cu 6% în anul 2016

Producția de energie primară a scăzut cu 6% în anul 2016

Breviar statistic

În anul 2016, producția de energie primară a scăzut cu 6% față de anul 2015, iar importurile de produse energetice au crescut cu 15,7%. Consumul intern brut de energie a scăzut cu 0,6% față de anul anterior, în timp ce consumul final energetic a înregistrat o creștere de 1,9% față de anul 2015, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Nr. 42, 7-13 nov. 2017


ANCOM: Consultare publică pentru actualizarea listei localităților din „zonele albe”

ANCOM: Consultare publică pentru actualizarea listei localităților din „zonele albe”

Conectarea la era digitală

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) supune consultării publice o listă cu 4.117 localități (în care există 525.297 de gospodării și o populație totală de 1.422.865 de locuitori), în scopul actualizării situației localităților din România care nu sunt încă acoperite de rețele de comunicații electronice în bandă largă de mare viteză.

Nr. 42, 7-13 nov. 2017


Unele dintre cele mai mari bănci din lume au dezvoltat, în colaborare cu compania R3, un sistem de plăți bazat pe tehnologia blockchain

Unele dintre cele mai mari bănci din lume au dezvoltat, în colaborare cu compania R3, un sistem de plăți bazat pe tehnologia blockchain

Conectarea la era digitală

22 dintre cele mai mari bănci din lume, printre care Natixis, Barclays, HBSC și Commerzbank, au dezvoltat împreună cu compania R3, specializată în tehnologie financiară, un sistem internațional de plăți care permite tranzacționarea valutelor și a monedelor digitale prin intermediul blockchain, relatează Reuters, citată de News.ro.

Nr. 42, 7-13 nov. 2017


Studiu PwC: România are un potențial foarte mare de dezvoltare în sectorul IT, însă se clasează deocamdată pe ultimul loc în UE în privința gradului de digitalizare

Studiu PwC: România are un potențial foarte mare de dezvoltare în sectorul IT, însă se clasează deocamdată pe ultimul loc în UE în privința gradului de digitalizare

Conectarea la era digitală

România se clasează pe locul 28 în Uniunea Europeană în ceea ce privește indicele DESI – Digital Economic and Society Index, calculat de Comisia Europeană, însă are un potențial foarte mare de dezvoltare în acest domeniu, arată o analiză PwC, dată recent publicității. „Nouă, românilor, ...

Nr. 42, 7-13 nov. 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.