Articole recomandate

„Contabilitatea este judecătorul nepărtinitor al trecutului, ghidul necesar al prezentului și consilierul indispensabil al viitorului”

„Contabilitatea este judecătorul nepărtinitor al trecutului, ghidul necesar al prezentului și consilierul indispensabil al viitorului”

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu dr. Antonela Ursachi, membră a Filialei CECCAR Suceava: „Momentul alegerii contabilității ca viitoare profesie coincide cu înscrierea mea la Liceul Economic Suceava, actualul Colegiu Economic «Dimitrie Cantemir». De-a lungul celor patru ani de liceu, având ca exemple dascăli implicați și devotați meseriei, am ajuns să îndrăgesc atât contabilitatea, cât și domeniile conexe ale acesteia.”

Nr. 9, 10-16 martie 2020


Modelul COSO al controlului intern (II)

Modelul COSO al controlului intern (II)

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Scopul principal al controlului intern este de a furniza o asigurare rezonabilă cu privire la atingerea obiectivelor generale ale entității (societate comercială sau nu). O condiție de bază a unui control intern eficace este să existe obiective stabilite clar de conducerea companiei.
La nivel internațional sunt larg recunoscute două modele de control intern: modelul COSO și modelul COCO. În articolul de față îl vom prezenta pe primul dintre acestea.

Nr. 9, 10-16 martie 2020


Amprenta trecutului apropiat asupra prezentului preocupant

Amprenta trecutului apropiat asupra prezentului preocupant

Comentariul ediției

Teodor Brateș

În urmă cu câteva zile a fost dat publicității Anuarul Statistic al României 2019. Cum bine știu profesioniștii contabili, există un decalaj între momentul apariției Anuarului și datele definitive pe care le conține. Am mai avut prilejul să remarcăm că este nevoie de timp pentru ca datele ...

Nr. 8, 3-9 martie 2020


„Activitatea noastră individuală și la nivelul filialei asigură permanent joncțiunea dintre interesul personal și interesul public”

„Activitatea noastră individuală și la nivelul filialei asigură permanent joncțiunea dintre interesul personal și interesul public”

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu Maria Verona Dinescu, expert contabil, membru al Consiliului Filialei CECCAR Dâmbovița: „Pasionată de cifre, am hotărât să urmez cursurile Facultății de Științe Economice, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, urmată de masteratul în auditul instituțiilor publice și private. Din dorința de a continua drumul spre performanță în profesie, dobândirea calității de membru al CECCAR a fost următorul și cel mai important pas.”

Nr. 8, 3-9 martie 2020


Modelul COSO al controlului intern (I)

Modelul COSO al controlului intern (I)

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

The main purpose of internal control is to provide reasonable assurance regarding the achievement of the entity’s general objectives (regardless of whether the entity is a trading company or not). A core prerequisite of an effective internal control is to have clear objectives set by the company’s management. Two internal control models have gained international recognition: the COSO Model and the CoCo Model. This article discusses the former. 

Nr. 8, 3-9 martie 2020


Povara fiscală în cazul veniturilor din salarii. Studiu de caz în Uniunea Europeană

Povara fiscală în cazul veniturilor din salarii. Studiu de caz în Uniunea Europeană

Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Taxation plays a fundamental role in creating fair societies and building strong economies. It can help curtail inequalities, not just by supporting social mobility, but also by reducing market revenue inequalities. Fiscal policy can also impact employment decisions, the level of investments and the entrepreneurs’ willingness to expand their activities, which all lead to economic growth. Romania’s revenues from labour taxes is much lower than the European Union average. Nevertheless, the fiscal burden related to income from salaries is relatively high, at 39.8%, while the EU average is 38.2%. These numbers attest to the high fiscal burden in our country in relation to labour taxes.

Nr. 8, 3-9 martie 2020


Sunt previziunile consonante cu așteptările?

Sunt previziunile consonante cu așteptările?

Comentariul ediției

Teodor Brateș

Avem toate motivele să luăm în considerare prognozele emise de instituții publice, agenții internaționale de rating, servicii specializate din sistemul financiar-bancar internațional și intern. În acest fel, identificând zonele consensuale, creștem gradul de certitudine privind anumite evoluții ...

Nr. 7, 25 feb. - 2 mar. 2020



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.