ASF derulează un test de stres la peste 100 de fonduri de investiții din România
Telex » Știri
1 august 2016
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) derulează un test de stres la peste 100 de fonduri de investiţii din România, pentru a evidenţia eventualele vulnerabilităţi existente pentru aceste entităţi, atât la nivel individual (micro-prudenţial), cât şi la nivel sectorial, se arată într-un comunicat al Autorităţii. „ASF a aprobat metodologia testului de stres la care vor participa 73 de fonduri deschise de investiţii (OPCVM) şi 29 de fonduri închise de investiţii (AOPC) autorizate în România, precum şi demararea celei de-a doua etape a acestui exerciţiu, care urmăreşte evidenţierea eventualelor vulnerabilităţi existente pentru aceste entităţi, atât la nivel individual (micro-prudenţial), cât şi la nivel sectorial”, se menţionează în comunicat. Potrivit instituţiei, acest demers are în vedere impactul mai multor factori de stres privind riscul de piaţă (scăderea preţurilor acţiunilor, creşterea ratelor de dobândă, fluctuaţia cotaţiilor valutare), riscul de contrapartidă şi riscul de lichiditate.
„Toate informaţiile necesare pentru analizarea impactului factorilor de stres vor fi colectate de ASF până la data de 23 septembrie 2016, urmând ca rezultatele şi eventualele măsuri necesare de îmbunătăţire a procedurilor de management al riscurilor să fie cunoscute înainte de finalul anului 2016”, se mai arată în comunicatul ASF. Potrivit instituţiei, prima etapă a acestui proces a vizat definirea cadrului de desfăşurare a exerciţiului prin intermediul consultărilor cu entităţile din piaţa de capital.
(Sursa: Agerpres)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil