Au fost stabilite modelul și conținutul formularului 178
Numărul 13, 9-15 apr. 2025 » Curier legislativ
Luni, 7 aprilie a.c., a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 303, OPANAF nr. 472/2025 pentru aprobarea Procedurii și condițiilor de înregistrare a reprezentanților persoanelor juridice străine prevăzute la art. 46^2 alin. (1^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care sunt obligate să calculeze, să declare și să plătească impozitul specific pe cifra de afaceri prevăzut la art. 46^2 din Legea nr. 227/2015, precum și a modelului și conținutului formularului 178 „Decizie privind aprobarea/respingerea cererii pentru desemnarea reprezentantului potrivit art. 46^2 alin. (13) din Codul fiscal”.
Potrivit noului act normativ, procedura se aplică în cazul persoanelor juridice străine prevăzute la art. 46^2 alin. (1^1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (contribuabili nerezidenți), care, potrivit legii, optează sau sunt obligate să desemneze un reprezentant pentru îndeplinirea obligațiilor pentru calcularea, declararea și plata impozitului, precum și pentru constituirea de garanții. Obligațiile pentru a căror îndeplinire persoanele juridice străine sunt obligate sau pot opta pentru desemnarea unui reprezentant potrivit prezentei proceduri sunt cele prevăzute de art. 46^2 din Codul fiscal.
Prezenta procedură se aplică de către compartimentul cu atribuții în domeniul înregistrării fiscale din cadrul organului fiscal competent pentru administrarea fiscală a contribuabilului nerezident. În situația în care contribuabilul nerezident este înregistrat fiscal la Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, acest organ fiscal este organ fiscal competent și pentru administrarea obligațiilor privind impozitul specific pe cifra de afaceri datorat de contribuabilul nerezident. În situația în care contribuabilul nerezident și-a desemnat un împuternicit potrivit art. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv un reprezentant fiscal în condițiile titlului VII „Taxa pe valoarea adăugată” sau titlului VIII „Accize și alte taxe speciale” din Codul fiscal, după caz, organul fiscal competent în a cărui evidență fiscală este înregistrat împuternicitul, respectiv reprezentantul fiscal este organ fiscal competent și pentru administrarea obligațiilor privind impozitul specific pe cifra de afaceri.
În situația în care contribuabilul nerezident care datorează impozitul specific nu este înregistrat fiscal în România, acesta trebuie să solicite înregistrarea fiscală, în condițiile prevăzute de titlul IV „Înregistrarea fiscală” din Codul de procedură fiscală, prin depunerea formularului 015 „Declarație de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni/ declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sediu permanent în România”, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului nerezident este organul fiscal în a cărui evidență fiscală este înregistrat reprezentantul desemnat.
Contribuabilul nerezident obligat să calculeze, să declare, să plătească impozitul specific pe cifra de afaceri și să constituie garanții, care optează sau este obligat să desemneze un reprezentant potrivit art. 46^2 alin. (13) din Codul fiscal, trebuie să depună o cerere la organul fiscal competent. Poate fi desemnată ca reprezentant orice persoană juridică română cu domiciliul fiscal în România care are îndeplinite toate obligațiile declarative, potrivit vectorului fiscal, și care nu se află în inactivitate fiscală, potrivit Codului de procedură fiscală. Nu se admite decât un singur reprezentant pentru ansamblul obligațiilor care îi revin potrivit art. 46^2 din Codul fiscal.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală