ASF: Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns la active de 117,18 miliarde lei, în septembrie
Numărul 45, 15-21 nov. 2023 » Breviar statistic
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 117,18 miliarde lei, la finalul lunii septembrie, în creștere cu 32,1% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2022, potrivit statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), informează Agerpres. "Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 93% în active românești, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor românești sunt reprezentate de titluri de stat sau acțiuni listate la BVB", se menționează în raport.
Potrivit sursei citate, contribuțiile încasate în luna septembrie au fost în valoare de 1,07 miliarde lei, în timp ce contribuția medie a fost 266 lei.
La finalul lunii septembrie, titlurile de stat dețineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 75,507 miliarde lei, respectiv 64,4%. Pe locul doi se aflau acțiunile, cu 27,268 miliarde lei (23,3%), iar pe poziția a treia obligațiunile corporative, cu 5,964 miliarde de lei (5,1% din total active).
Conform ASF, fondurile de pensii private obligatorii aveau 8.089.360 milioane de participanți în septembrie 2023.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală