Banca Centrală a Italiei previzionează un avans mai redus al economiei acestei țări în 2024
Numărul 50-51, 18 dec. 2024 - 14 ian. 2025 » Lumea în care trăim
Italia, a treia economie a zonei euro, va înregistra anul acesta doar o creștere moderată, a estimat în aceste zile Banca Centrală a țării, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. În timp ce Guvernul de la Roma se așteaptă la un avans al PIB-ului de 1% în 2024, Banca Centrală previzionează o creștere de 0,5%, sau de 0,7% dacă cifrele nu sunt ajustate sezonier și calendaristic.
Ministrul de Finanțe Giancarlo Giorgetti, care a admis recent un nivel mai redus al creșterii, încearcă să îndeplinească reglementările UE fără să renunțe la promisiunile făcute alegătorilor, inclusiv reduceri de taxe costisitoare. Creșterea economică mai redusă ar putea face mai dificilă îndeplinirea reglementărilor fiscale stabilite de Bruxelles. Italia este vizată de procedura de deficit excesiv (EDP) și a promis ca până în 2026 să readucă deficitul sub limita stabilită de UE, de 3% din PIB, și să înceapă reducerea datoriei ca procentaj din PIB începând din 2027.
În trimestrul trei din 2023, economia italiană a stagnat neașteptat, deși Banca Centrală se așteaptă la „o expansiune moderată în acest trimestru” și „un ritm mai solid de creștere începând din semestrul doi din 2025, pe fondul tendințelor favorabile de consum și al redresării exporturilor”.
Aceste evoluții vor duce la un avans al PIB-ului de 0,8% în 2025 și de 1,1% în 2026, a estimat Banca Centrală a Italiei.
Și Institutul de Statistică (Istat) a revizuit în scădere evoluția PIB-ului Italiei în 2023, indicând un avans de 0,7%, de la un nivel estimat anterior de 0,9%, iar analiștii avertizează că obiectivul Guvernului de a înregistra o expansiune de 1% anul acesta nu va putea fi realizat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București
„Magna Carta AI”, o valoroasă inițiativă a Bibliotecii Centrale Universitare
„Bucharest Tech Week”, o imagine a viitorului pregătită în prezent
BookFest: un milion de cărți și tot atâtea oferte de lectură captivantă
Mărturii de neuitat despre Tudor Arghezi, marele autor al „Cuvintelor potrivite”
București, gazdă a unui spectacol internațional al „sportului minții”
LYNX Festival – imagini ale minunilor naturii, pledoarie în susținerea protecției mediului
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare