Bitdefender: Creștere de cinci ori a numărului de atacuri informatice care au avut ca subiect virusul SARS-CoV-2

Bitdefender: Creștere de cinci ori a numărului de atacuri informatice care au avut ca subiect virusul SARS-CoV-2

Numărul 29-30, 28 iul.-10 aug. 2020  »  Conectarea la era digitală

Numărul atacurilor informatice care exploatează subiectul noului coronavirus a crescut de cinci ori, de la o lună la alta, în timp ce detecțiile Google pentru spam au urcat cu 350%, până la 240 de milioane de mesaje pe zi, relevă datele publicate de Bitdefender, citate de Agerpres. „Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au detectat de cinci ori mai multe atacuri informatice care exploatează subiectul noului coronavirus de la o lună la alta, în timp ce detecțiile Google pentru spam au urcat cu 350%, până la 240 de milioane de mesaje pe zi, cele mai multe mizând pe înșelătorii, șantaj sau clonarea unor branduri cunoscute pentru a face cât mai multe victime. Explozia numărului de amenințări din mediul online a fost alimentată mai ales de tranziția bruscă dinspre munca de la birou înspre munca de acasă, granița între activitatea de serviciu și cea extraprofesională fiind dificil de trasat pentru cei care lucrează în regim work-from-home. Aceasta a determinat infractorii informatici să se folosească de conturile personale sau de laptopurile de pe care lucrează angajații ca să găsescă portițe de acces către infrastructura companiilor”, se arată în comunicatul citat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.