BNR estimează o rată a inflației de minus 0,4% pentru 2016
Telex » Știri
8 august 2016
Banca Naţională României (BNR) prognozează o inflaţie de minus 0,4% pentru finalul lui 2016, cu un punct procentual sub estimarea anunţată în luna mai a acestui an, de 0,6%, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei prezentat, astăzi, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Pentru finalul anului viitor, banca centrală estimează o inflaţie de 2%, de asemenea în scădere faţă de prognoza cuprinsă în Raportul din luna mai, de 2,7%.
„În 2018, probabil inflaţia va fi undeva deasupra ţintei (de 2,5%). În 2017 se va apropia destul de mult de ţintă. Nu trebuie să schimbăm acum ţinta, aşa cum ni s-a sugerat, pentru că vom avea destul timp pe măsură ce ne apropiem de zona euro, sa vedem ce se întâmplă şi acolo. Dar în mod clar ne ducem cu inflaţia către ţintă”, a explicat guvernatorul BNR.
(Sursa: Agerpres)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil