Bulgaria îndeplinește ținta de deficit bugetar pentru aderarea la zona euro
Numărul 16-17, 30 apr. - 13 mai 2025 » Lumea în care trăim
Bulgaria a realizat cerința finală pentru aderarea la zona euro prin îndeplinirea criteriului referitor la deficitul bugetar în 2024, informează Novinite, preluată de Agerpres. După ce anterior a îndeplinit obiectivul privind inflația, ultimul pas era confirmarea respectării metodologiei UE privind finanțele publice în 2024. Conform datelor preliminare ale Institutului de Statistică al Bulgariei și ale Eurostat, anul trecut deficitul bugetar a fost de 3 miliarde de euro, echivalentul a 3% din PIB, exact pragul stabilit de UE și îndeplinind condiția pentru aderarea la zona euro.
Comparativ, Eurostat a raportat că nivelul mediu al deficitului bugetar în UE s-a situat anul trecut la 3,2% din PIB, cele mai ridicate deficite fiind în România (9,3% din PIB), Polonia (6,6% din PIB) și Franța (5,8% din PIB).
În contrast, câteva țări au raportat excedent bugetar: Danemarca (4,5% din PIB), Irlanda și Cipru (fiecare cu 4,3% din PIB), Grecia (1,3% din PIB).
Recent, președintele BCE, Christine Lagarde, și-a exprimat optimismul ridicat și a reafirmat sprijinul deplin al BCE pentru intrarea Bulgariei în zona euro. Oficialul a subliniat progresele Bulgariei, în special în domeniul stabilității economice, și eforturile de combatere a spălării banilor, care sunt factori-cheie pentru evoluția Bulgariei.
Lagarde a indicat că viitorul raport de convergență, așteptat în viitorul apropiat, va furniza un tablou mai detaliat. Ea a dat asigurări că BCE va oferit întregul sprijin tehnic necesar pentru ca Bulgaria să-și continue drumul spre adoptarea euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală