Sunt convins că mulți concetățeni au fost șocați să-l audă pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spunând că „trăim un paradox, adică avem cea mai bună situație macro, dar și cele mai mari riscuri”. Vorbind la o conferință consacrată riscului de țară, guvernatorul BNR nu a minimalizat nici realizările economiei românești, dar nici n-a exagerat riscurile. A chemat la o abordare realistă, echilibrată a celor două componente ale paradoxului. În fond, este vorba despre noi contribuții la identificarea stărilor de fapt din economie, cu elementele pozitive și negative pe care le includ, nu numai ca un util demers științific, ci și ca suport pentru acțiune. În esență, acesta este aspectul cel mai important.

CECCAR Business Magazine publică sistematic datele statistice la nivel național, precum și luări de poziție dintre cele mai diverse referitoare la ceea ce se întâmplă și la ceea ce este previzibil să se întâmple în economia românească. Ceea ce s-a spus la amintita conferință nu au reprezentat exclusiv evaluări noi, abordări cu totul neașteptate, însă a existat o idee dominantă: nu trebuie forțat ritmul de creștere economică peste potențialul real, adică mai binele este dușmanul binelui deoarece există pericolul real de a intra într-o criză de foarte mare gravitate.

Riscurile nu provin numai din interior, deși asupra acestora este necesar, totdeauna, să se îndrepte atenția operatorilor economici, fără excepție. În prezent, incertitudinile sporesc mai ales la nivel global. Din acest unghi de vedere, apare de neînțeles de ce evenimente recente, precum Congresul Mondial în domeniul energiei și reuniunea BRICS s-au „bucurat” de o mediatizare apropiată de zero în țara noastră. Oare trebuie să ne fie indiferent că România este, în continuare, ocolită de conductele care aprovizionează cu hidrocarburi chiar și țări vecine, membre – și ele – ale Uniunii Europene și NATO, dar mai ales vestul continentului? După eșecul proiectului Nabucco, se impuneau acțiuni de contracarare a încercărilor de izolare energetică a țării noastre, dar n-a fost să fie. De asemenea, măsurile pe care le adoptă statele din BRICS, mai ales expansiunea lor investițională, ne interesează foarte mult, fie și numai dacă ținem seama de promisiunile Chinei față de România, promisiuni încă neonorate.

Dacă semnalele primite din exterior nu sunt receptate operativ, în timp real, crește considerabil riscul de a pierde nu numai oportunități, ci și de a suporta consecințele proceselor și fenomenelor legate de Brexit, de situația precară a sistemului bancar european, de incertitudinile generate de alegerile prezidențiale din SUA. E adevărat, sunt teme care nu vizează nemijlocit activitatea la nivel de firmă, însă ele au influențat și influențează întreaga piață internă, iar cei implicați în comerțul internațional resimt acut și evoluțiile în plan global.

Bineînțeles, cum mai remarcam, riscurile interne merită o atenție deosebită. Principalul risc constă în creșterea prea rapidă – cum au spus unii participanți la reuniunea despre care relatez – a cererii comparativ cu oferta. Nu este vorba aici doar despre dinamica mai accentuată a importurilor, ci despre insuficienta valorificare a potențialului real de creștere a economiei românești.

Așa cum, la nivel de firmă, antreprenorii și principalii lor parteneri, profesioniștii contabili, sunt preocupați să asigure succesul afacerii, adică un profit cât mai mare, prin echilibrarea dinamicii productivității cu cea a veniturilor salariale, în mod similar, la nivel macro, tema creșterii mai puternice a productivității muncii este fundamentală. Or, în această privință, lucrurile nu stau suficient de bine – ca să folosesc un termen mai puțin dur.

Riscurile pe care le prezintă un dezechilibru între creșterea productivității și cea a veniturilor salariale sunt bine cunoscute de fiecare operator economic și nu cred că este cazul să insist asupra acestui subiect. Pornind tocmai de la ceea ce este esențial, de la microîntreprinderi până la economia națională, se impune și promovarea unui alt tip de echilibru, cel care vizează raportul dintre rațional și emoțional. Riscurile provin de la extreme. Or, cei mai calificați să țină balanța în echilibru sunt profesioniștii contabili. Este, aici, un semn de incontestabilă prețuire a competenței, dar și o imensă responsabilitate. Drept care, am considerat necesar să relev, din nou, indisolubila legătură dintre micro, macro și mondoeconomie. Un mare risc îl constituie, de aceea, nesocotirea acestei relații obiective.