CECCAR publică în limba română primele două standarde de sustenabilitate emise de ISSB
Numărul 15, 17-23 apr. 2024 » Direct de la sursă
Raportarea de sustenabilitate: o nouă provocare pentru care profesia contabilă din România este pregătită.
În acest sens, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în calitate de membru al IFRS Sustainability Alliance și în baza acordului exclusiv de traducere semnat cu Fundația IFRS, pune gratuit la dispoziție, în limba română, a primelor două standarde în materie de sustenabilitate elaborate de International Sustainability Standards Board – IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate și IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă.
Prin publicarea IFS S1 și IFRS 2, ISSB a răspuns apelului părților interesate de a acționa, de a se concentra pe nevoile investitorilor și ale piețelor financiare, precum și de a utiliza cadrele generale și standardele existente și respectate ca bază pentru elaborarea noilor norme.
Obiectivul IFRS S1 Dispoziții generale pentru prezentarea informațiilor financiare cu privire la sustenabilitate este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile în materie de sustenabilitate care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.
Obiectivul IFRS S2 Prezentări de informații legate de climă este de a solicita unei entități să prezinte informații despre riscurile și oportunitățile sale legate de climă care le sunt utile utilizatorilor principali ai rapoartelor financiare cu scop general în luarea deciziilor referitoare la furnizarea de resurse entității.
Standardele sunt aplicabile pentru perioadele anuale de raportare care încep la 1 ianuarie 2024 sau ulterior acestei date.
Cele două documente sunt disponibile exclusiv pe website-ul Fundației IFRS.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală