Cluj, 6-8 septembrie 1925 – Al doilea Congres al profesiei contabile din România
Numărul 35, 6-12 sep. 2023 » 100 de ani de la primul Congres al profesiei contabile din România
Al II-lea Congres
Cluj, 6-8 septembrie 1925
Cel de-al II-lea Congres al profesiunii contabile din România a reprezentat un real succes. Acest lucru s-a datorat și excelentei organizări de care s-au ocupat președintele Secțiunii Cluj - Gh. Ionescu, precum și secretarul secțiunii - S. Cioranu.
Au fost dezbătute următoarele tematici:
- „Introducerea contabilității în partida dublă în instituțiile publice”. La acest punct, prof. G. Alesseanu a adus în discuția generală un raport foarte documentat, care a avut un succes deosebit în dezbaterile acestui Congres, iar consecința a fost chemarea domniei sale, în anul 1929, să participe la redactarea proiectului de lege privitor la reorganizarea contabilității publice, lege care a fost apoi votată în același an;
- „Codul muncii și situația funcționarilor particulari” - raportor Nicolae Butculescu, decanul Corpului;
- „Asigurările sociale ale funcționarilor particulari" - expunere susținută de V. M. loachim;
- „Rolul titraților contabili în cooperație”;
- „Estimarea valorilor la inventar” - expunere susținută de prof. G. Alesseanu.
La finalul discuțiilor, Congresul a adoptat următoarele moțiuni:
- În chestiunea introducerii contabilității în partidă dublă în instituțiile publice: „Membrii Corpului exprimă dezideratul ca organele în drept să pășească la introducerea contabilității științifice în toate administrațiile publice, unde se mânuiesc fonduri. Pentru aceasta este nevoie să se facă deocamdată inventarul averii Statului. Congresul exprimă dezideratul ca din Comisia de studii pentru modificarea legii contabilității să facă parte și reprezentanți ai Corpului contabililor”;
- În chestiunea asigurărilor sociale: „Să se intervină pe lângă onor Guvern, ba chiar în sesiunea de toamnă, odată cu noua legiferare a Codului muncii, să se înfăptuiască și asigurarea funcționarilor particulari prin contribuția patronilor, a Statului și a salariaților”.
- În chestiunea estimării valorilor la inventar: „Corpul contabililor consideră că estimarea valorilor la inventar trebuie astfel facută încât să reiasă beneficiul efectiv realizat de întreprindere, fără ca plus valutele provenite din orice împrejurare să fie trecute ca beneficii”.
După închiderea dezbaterilor s-a făcut o frumoasă excursie la Turda, unde s-au vizitat fabricile de tras sârmă, sticlărie și ciment. La fabrica de tras sârmă „Industria Sârmei” SA s-a organizat o masă în onoarea congresiștilor, unde dl. D. Rațiu, președintele consiliului, a evidențiat rolul ce-l au reprezentanții Corpului în dezvoltarea economică a Ardealului. A urmat apoi un pelerinaj la mormântul lui Mihai Viteazul.
(Copyright foto: Buletin de Mănăștur)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil