Constantin-Daniel Cadariu: Avem nevoie de o suplimentare de un miliard de lei pentru programul Start-Up, atât național, cât și diaspora
Telex » Știri
24 februarie 2023
Aproximativ 2.800 de cereri din cele peste 15.000 au fost analizate până în momentul de față pe programele Start-Up, atât cel național, cât și diaspora, dar avem nevoie de o suplimentare de aproximativ un miliard de lei pe credite bugetare, sumă pe care sperăm să o primim la următoarea rectificare bugetară, a declarat, la Târgul de Turism al României (TTR), ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, citat de Agerpres. "(...) în ceea ce privește Femeia Antreprenor suntem înaintați. Avem încheiate peste 650 de contracte, în condițiile în care noi am trimis către beneficiari peste 800... Undeva până la sfârșitul acestei luni, maxim mijlocul lunii martie, vom închide programul Femeia Antreprenor. Cu privire la Start-up, și cel național și diaspora, până în momentul de față am reușit să analizăm aproximativ 2.800 de cereri din totalul cererilor depuse pe cele două componente, care sunt peste 15.000. Sperăm să reușim să analizăm toate cererile, să trimitem toate contractele spre a fi semnate, însă, din păcate, pe credite bugetare am primit doar jumătate din suma necesară, chiar dacă pe credite de angajament avem toată suma, putând încheia toate cele 12.000 de contracte, 11.000 la Start-up și 1000 la Femeia Antreprenor. Nu avem credite bugetare. «Ajutorul» este faptul că cele trei programe funcționează prin sistem ramburs, adică beneficiarii contractelor întâi investesc banii lor sau împrumutați de la bancă, iar ulterior, cu dovada cheltuirii banilor, cu acele facturi, vin pentru rambursare. Asta înseamnă că există speranță ca la rectificarea din iulie, august, septembrie, când va fi, să primim diferența de bani. Avem nevoie de aproximativ un miliard de lei, credite bugetare suplimentare", a subliniat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București
„Magna Carta AI”, o valoroasă inițiativă a Bibliotecii Centrale Universitare