Consultare publică pentru Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru -Apel 2
Numărul 16-17, 30 apr. - 13 mai 2025 » Direct de la sursă
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul „Regiunea Centru” (PR Centru), a publicat în consultare publică Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiile Regiunii Centru din cadrul Priorității 4 – ,,O regiune cu mobilitate urbana durabilă” – Apel 2.
Ghidul solicitantului poate fi consultat aici.
Prioritatea 4 a PR Centru derivă din Obiectivul de Politică 2 –„O Europă mai verde”1 și vizează creșterea calității vieții locuitorilor din localitățile Regiunii Centru prin dezvoltarea unei mobilități urbane durabile, bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă – PMUD. Modernizarea si decarbonizarea transportului public, stimularea transportului nemotorizat și electric, precum și digitalizarea sistemelor de trafic reprezintă obiectivul general al acestei priorități.
Acțiunile prevăzute vor contribui la dezvoltarea unui transport modern, eficient și accesibil la nivel urban sau de zonă urbană funcțională / metropolitană, cu accent pe infrastructuri de transport public (modernizări de stații, depouri/autobaze, amenajare benzi dedicate transportului public urban), transport cu bicicleta, vehicule ecologice destinate transportului public, combustibili alternativi și spații pietonale pentru deplasările în siguranță ale celor ce optează pentru mersul pe jos.
Prin măsurile/ activitățile propuse se va urmări îmbunătățirea eficienței, timpilor de parcurs, accesibilității, transferului către transportul public de călători și modurile nemotorizate de transport, atât la nivelul municipiilor reședință de județ, cât și la nivelul celorlalte municipii.
Alocarea apelului de proiecte este de 69.832.319 euro, din care 60.568.848 euro din FEDR, respectiv 9.263.471 euro finanțare din bugetul de stat.
Observațiile și propunerile pot fi formulate prin completarea documentului pus la dispoziție și transmiterea acestuia prin e-mail, la adresa helpdesk@adrcentru.ro, până la data de 9 mai 2025.
„Toate observațiile, propunerile și comentariile vor fi analizate și luate în considerare în procesul de definitivare a ghidului specific și de lansare a apelului de proiecte”, precizează ADR Centru.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală