COVID-19: Măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor, aplicate după 1 ianuarie 2021

COVID-19: Măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor, aplicate după 1 ianuarie 2021

Numărul 50-51, 22 dec. - 11 ian.  »  Curier legislativ

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil

OUG nr. 220/2020, referitoare la aplicarea, după 1 ianuarie 2021, a unor măsuri de protecție socială luate în contextul COVID-19, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.326 din 31 decembrie 2020. Venim în completarea articolului publicat în CECCAR Business Magazine cu o sinteză a principalelor prevederi ale ordonanței de urgență.

1. Măsuri pentru stimularea angajării de persoane în vârstă de peste 50 de ani sau cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani

Angajatorii care, în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2021, încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență sau de alertă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, precum și cetățeni români, încadrați în aceleași categorii de vârstă, cărora le-au încetat în anul 2020 raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

Angajatorii au obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni.

Sumele se acordă pentru plata salariului proporțional cu timpul efectiv lucrat de salariat și nu se cumulează, pentru același angajat, cu subvențiile care se acordă angajatorilor care au încheiat contracte sau convenții, potrivit Legii nr. 76/2002, cu agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă.

2. Modificări în OUG nr. 132/2020 privind unele măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor

  1. pentru persoanele care prestează activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, care își desfășoară activitatea în unul dintre domeniile prevăzute la art. 13 din Legea nr. 52/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, la alegerea beneficiarului de lucrări, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021, se acordă de la bugetul de stat o sumă reprezentând 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă.
  2. până la 30 iunie 2021, dar nu mai mult de o perioadă de 3 luni, la alegerea angajatorului, pentru angajații care încheie contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de până la 3 luni, se asigură decontarea unei părți din salariul acordat acestora, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate în aceste locuri de muncă, pentru o perioadă de lucru de 8 ore/zi, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

3. Modificări în OUG nr. 147/2020 privind zilele libere acordate părinților pentru supravegherea copiilor

Prevederile acestei ordonanțe de urgență se aplică până la 30 iunie 2021 și în situația în care, prin ordinul ministrului educației și cercetării, se dispun suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem online.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.