MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Daniela Safta (ONRC): Numărul procedurilor de insolvență în primul trimestru este de 1.065, cele mai multe în București

Daniela Safta (ONRC): Numărul procedurilor de insolvență în primul trimestru este de 1.065, cele mai multe în București

Telex » Știri 29 mai, 9:18  

Numărul procedurilor de insolvență, în primul trimestru, este de 1.065, cele mai multe fiind deschise în București, apoi în județele Bihor, Cluj, Ilfov, Iași, Hunedoara și Prahova, a declarat Anca-Daniela Safta, director general adjunct al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citată de Agerpres. „În primele trei luni ale anului 2025, numărul procedurilor de insolvență este de 1.065, cele mai multe fiind deschise în București, respectiv 272, urmat de județele Bihor, cu 78 de insolvențe, Cluj, cu 70, Ilfov, cu 45 și Iași, cu 42 de insolvențe, apoi Hunedoara și Prahova, ambele cu câte 35 de insolvențe”, a menționat Anca-Daniela Safta, la ediția a III-a a dezbaterii „Restructurarea - măsură de prevenire a insolvenței”. La polul opus, cele mai puține insolvențe înregistrate în primele trei luni ale acestui an sunt în județele Teleorman și Harghita, respectiv câte patru insolvențe.

„Având în vedere acest număr al procedurilor de insolvență deschise în primele trei luni ale acestui an, respectiv 1.065 de insolvențe, ar putea să pară a avea o scădere, dar din punctul nostru de vedere este mult prea devreme să precizăm acest lucru, neștiind care va fi evoluția până la sfârșitul anului 2025. Abia la sfârșitul anului vom putea face o nouă statistică și vă vom putea aduce la cunoștință ce s-a întâmplat și în acest an”, a adăugat directorul general adjunct al ONRC.

Potrivit acesteia, numărul persoanelor fizice care au intrat în insolvență în perioada 2018-2024 este de 272, observându-se o creștere progresivă, începând cu anul 2021.

Astfel, în anul 2024 au intrat în insolvență pe bază de plan de rambursare sau procedură judiciară 109 persoane fizice, comparativ cu 69 de persoane fizice în anul 2023, 32 de persoane fizice în 2022, 24 în 2021, câte 13 persoane fizice în 2020 și 2019 și 12 persoane fizice în 2018.

„În ceea ce privește insolvența persoanelor fizice, prin Legea nr. 151/2015, privind insolvența persoanelor fizice, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2018, s-a înființat o secțiune distinctă a buletinului procedurilor de insolvență - și anume secțiunea persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi, având ca scop publicarea deciziilor comisiilor de insolvență, a hotărârilor judecătorești și a altor acte privind deschiderea și derularea procedurii de insolvență a persoanei fizice. (...) Vedem astfel că cele mai multe persoane fizice intrate în insolvență sunt în București, respectiv 43, urmat de județul Galați cu 26, județul Bihor cu 19, județele Dâmbovița, Iași și Satu Mare, cu câte o singură persoană fizică”, a adăugat reprezentanta ONRC.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.