
Demersuri pentru operaționalizarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
Numărul 8, 17-23 mai 2016 » Direct de la sursă
Guvernul a întreprins noi pași pentru operaționalizarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, prin adoptarea unuia dintre actele normative din legislația secundară necesară, care aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției, precum și organigrama și numărul de posturi.
Reamintim că operaționalizarea Agenției reprezintă un obiectiv prioritar al Ministerului Justiției, în condițiile unei creșteri substanțiale (peste 500 de milioane de euro anual) a valorii măsurilor asigurătorii dispuse de organele de urmărire penală. Conform hotărârii de guvern adoptate, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate funcționează în subordinea Ministerului Justiției, cu un număr de maximum 50 de posturi. Agenția este condusă de un director general, numit de ministrul Justiției, acesta putând fi judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.
Aparatul administrativ al Agenției este organizat în următoarele servicii și birouri: Biroul Identificare și Urmărire Bunuri; Serviciul Administrare și Valorificare Bunuri; Serviciul Juridic, Comunicare și Registratură; Serviciul Suport Operațional; Compartimentul Plăți.
Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a fost înființată prin Legea nr. 318/2015, publicată în Monitorul Oficial din 24 decembrie 2015, și are misiunea de a facilita identificarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și de a administra și valorifica bunurile care fac obiectul unei măsuri de indisponibilizare dispuse în cadrul procesului penal.
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere