Cursuri online CECCAR ACADEMY
DNSC: Vulnerabilități critice, descoperite la Google Chrome și la alte browsere bazate pe Chromium

DNSC: Vulnerabilități critice, descoperite la Google Chrome și la alte browsere bazate pe Chromium

Telex » Știri ieri, 9:48  

Mai multe vulnerabilități critice afectează Google Chrome și alte browsere bazate pe Chromium, avertizează experții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a instituției, informează Agerpres. „Există indicii de exploatare activă, iar actualizarea de urgență este esențială pentru securitatea dispozitivelor. Au fost raportate mai multe vulnerabilități critice în browser-ul Google Chrome (...) Atenție! Nu doar aplicația software Google Chrome este vulnerabilă, ci și alte aplicații de tip browser, bazate pe Chromium, precum Microsoft Edge, Brave, Opera, Epic, Comodo Dragon, SRWare Iron, Ungoogled Chromium, SlimBrowser sau Vivaldi, care sunt afectate de aceleași vulnerabilități și necesită actualizare. Vulnerabilitățile în cauză sunt CVE-2025-13223 și CVE-2025-13224, ambele de tip «type confusion». Această eroare determină browser-ul să interpreteze greșit tipul unui obiect și poate fi exploatată pentru rularea neautorizată a unui cod malițios sau provocarea unor blocări ale aplicației”, notează sursa citată.

Compania Google a confirmat că pentru CVE-2025-13223 există semne de exploatare activă, motiv pentru care DNSC recomandă ca toți utilizatorii să actualizeze aplicația software de tip browser utilizată, la cea mai recentă versiune.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.