Confirmarea – prin recentul comunicat al Institutului Național de Statistică (INS) – a ritmului de creștere economică a României, respectiv un spor de 5% față de primul semestru din 2015, a declanșat un val de analize, de aprecieri în care notele pesimiste au devenit, ca să zic așa, minoritare. Ba mai mult, unii analiști consideră că economia țării noastre „trăiește momente astrale”. Am trăit să citim, negru pe alb, taman o asemenea apreciere.

Cu toate că autorul însemnărilor de față a adoptat o poziție critică față de cei care subapreciau rezultatele înregistrate de economia românească nu numai în primul semestru al acestui an, ci și în întreaga perioadă post-criză, se impune a observa că nu avem niciun motiv serios să vorbim despre „momente astrale”. Păstrarea calmului, recursul la rațiune, la calculele reci, îndeamnă (sau se impune să îndemne) la sobrietate și la diminuarea influenței factorilor emoționali. Nu mai amintesc, în context, practicile propagandistice, adică selectarea și înghesuirea faptelor în așa fel încât să corespundă exclusiv concluziilor „prefabricate”.

Nu încape îndoială că ocuparea primului loc în UE în ceea ce privește sporul de PIB reprezintă o sursă de satisfacție pentru toți cei cărora „le pasă” de ceea ce se întâmplă cu economia românească. Ar fi absurd să fi fost mulțumiți dacă nu s-ar fi înregistrat un asemenea succes incontestabil. Scepticilor care considerau că nu este vorba despre o creștere sănătoasă le-a răspuns Banca Națională a României (bine cunoscută pentru prudența în materie de aprecieri) prin afirmația categorică potrivit căreia „economia nu este în prag de supraîncălzire”. S-a transmis, astfel, un mesaj deosebit de puternic dacă avem în vedere antecedentele, în special documentele BNR cu o pronunțată notă de avertizare din preajma crizei globale declanșate în 2008. Între altele, este importantă aprecierea că „deocamdată, dinamica actuală a cererii nu este de natură a produce inflație”.

Un cuvânt-cheie ar fi „deocamdată”. Adică, „deocamdată” avem parte de o creștere economică sănătoasă. Ce va urma, însă?

Sunt multe fapte și date care se cer luate în seamă cu toată determinarea teoretică și practică. Primul vizează principalul factor care poate asigura, cel puțin pe termen mediu, o evoluție economică dezirabilă. Mă refer la dinamica investițiilor. Cu certitudine, asistăm la un reviriment. Mai ales sporul înregistrat la acest indicator de sectorul privat este demn de toată atenția. La fel, s-au consemnat creșteri semnificative în privința investițiilor străine. În „contrapartidă”, constatăm că potențialul de creștere a investițiilor este departe de a fi fructificat. Situația în sfera atragerii de fonduri europene pentru exercițiul 2014-2020 este – ca să folosesc un termen blând – mai mult decât îngrijorătoare. La fel, nu se îndeplinesc integral programele de investiții din fonduri bugetare. De „dragul” menținerii deficitului bugetar la cote coborâte se sacrifică, în multe cazuri, exact alocările care pot și trebuie să susțină creșterea sănătoasă a PIB.

Cum este, de asemenea, firesc, provoacă îngrijorări și evoluția comerțului internațional cu bunuri (nu cu servicii care, tot deocamdată, se situează într-o zonă pozitivă). Deficitul comercial a sporit cu 27 de procente față de primele opt luni din 2015. A depășit 6 miliarde de euro. Evident, este încă o vulnerabilitate. În condițiile în care se va adânci deficitul, vom cădea într-o adevărată capcană, adică vor fi mult mai mari posibilitățile de a se repeta acumulările de deficite din perioada antecriză. Cum bine ne aducem aminte, atunci, în 2009, deficitul comercial depășise, pe opt luni, 14,5 miliarde euro. Prin intermediul importurilor, s-a deschis cel mai mare canal de „absorbție” a urmărilor crizei globale. Sigur, deficitul comercial, nu numai în cifre absolute, ci și ca pondere în PIB, este cu totul altul în prezent, dar, cum corect se spune, „paza bună ne păzește de primejdia rea”. Încă de pe acum, se impun măsuri de prevenire a procesului de creștere mai puternică a deficitului comercial, iar aceste măsuri sunt și la îndemâna decidenților statali, la toate nivelurile.

Nu neapărat soluția constă în diminuarea importurilor, deși – în această privință – se poate acționa pe numeroase planuri, ci în creșterea exporturilor. Aici sunt resurse importante, de la consolidarea pe piețele existente până la cucerirea altora, mai ales din spațiul extra-comunitar. Aici, acțiunile de promovare susținute de stat au, desigur, un rol important, dar soluția optimă vizează fructificarea, într-o măsură mult mai mare, a avantajelor competitive. Cu alte cuvinte, miza este mare, dar și eforturile se cuvin a fi pe măsură.