FMI solicită guvernelor să facă planuri fiscale pentru reducerea datoriei
Numărul 38, 13-19 oct. 2021 » Lumea în care trăim
Guvernele ar trebui să înceapă să planifice o revenire spre bugete mai sustenabile, cu politici care să câștige încrederea investitorilor, după stimulentele fiscale fără precedent acordate pentru a lupta cu pandemia de COVID-19, se arată în raportul de monitorizare fiscală publicat zilele trecute de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Instituția internațională apreciază că fiecare țară trebuie să determine momentul și ritmul consolidării fiscale, iar planurile fiscale trebuie să țină cont de stadiul pandemiei, vulnerabilitățile fiscale existente, presiunile provocate de îmbătrânirea populației, necesitățile de dezvoltare și dificultățile istorice în colectarea veniturilor.
Statele trebuie să câștige timp și să își stabilizeze datoria într-un mod mai puțin dureros, cu un cadrul fiscal credibil pe termen mediu. „Când creditorii au încredere că guvernele sunt responsabile din punct de vedere fiscal, rostogolirea datoriilor și a deficitelor mai mari de finanțare devine mai ușoară”, apreciază FMI.
Cercetările FMI arată că țările cu planuri fiscale credibile au costuri de finanțare mai scăzute și și-ar putea reduce mai repede datoria. FMI recomandă țărilor să-și mențină angajamentele față de țintele fiscale în următorii 3-5 ani, cu politici specifice, precum majorarea taxelor sau creșterea vârstei de pensionare.
Reglementările fiscale, cum ar fi păstrarea deficitelor bugetare la un anumit procentaj în PIB, sau consilii fiscale independente în cadrul guvernelor ar putea spori credibilitatea. Dar FMI susține că planurile fiscale trebuie să fie flexibile pentru a permite economiilor să se stabilizeze și să evite reduceri ale investițiilor publice importante.
Conform Raportului FMI din ianuarie, datoria guvernamentală brută globală ca procentaj din PIB va ajunge la 99,5% în 2021, comparativ cu 83,5% în 2019. Pentru țările G20, datoria va ajunge la 109% din PIB în 2021, iar în economiile avansate va urca la 124,9% din PIB.
De asemenea, FMI se așteaptă la un deficit global de 8,5% din PIB în acest an, la un deficit de 9,4% din PIB pentru țările G20 și de 8,8% din PIB pentru economiile avansate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală