Guvernul a aprobat înființarea Registrului unic al utilajelor
Numărul 10, 16-22 mar. 2022 » Direct de la sursă
Guvernul a aprobat astăzi înființarea Registrului unic al utilajelor. Potrivit ministrului Transporturilor, va fi constituită o bază unică de date cu toate utilajele, echipamentele, instalațiile de care dispun în mod real operatorii economici care participă la licitații pentru proiectele de infrastructură de transport, informează Mediafax. „Autoritățile și companiile din domeniu care lansează proiecte de interes public vor putea verifica dacă ofertanții pot aduce într-adevăr în șantier utilajele pe care le prezintă în oferte. Evităm astfel întârzierea sau chiar blocarea unor proiecte din lipsa utilajelor necesare în șantiere”, a declarat Sorin Grindeanu.
Acesta a spus că a descoperit, în timp, că mulți dintre ofertanți prezentau la licitații aceleași utilaje, iar în momentul în care era nevoie să înceapă efectiv lucrul pe șantiere nu dispuneau de aceste utilaje pentru că erau mobilizate pe alte șantiere.
Registrul unic al utilajelor va funcționa în cadrul SEAP.
„Până la 1 mai 2022, Ministerul Transporturilor stabilește tipul informațiilor accesibile în registru și le pune la dispoziția Autorității pentru Digitalizarea României. Complet funcțional va fi probabil undeva la 1 martie 2023”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Consultarea acestui registru va permite comunicări generate în mod automat, iar în caz de suprapuneri vor apărea alertele, a adăugat ministrul Transporturilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte