MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Guvernul german intenționează să relanseze economia prin reducerea birocrației și utilizarea Inteligenței Artificiale

Guvernul german intenționează să relanseze economia prin reducerea birocrației și utilizarea Inteligenței Artificiale

Numărul 39, 8-14 oct. 2025  »  Lumea în care trăim

Cancelarul german Friedrich Merz a promis, zilele trecute, că va face prima economie a Europei competitivă, din nou, după ce Cabinetul de la Berlin a aprobat măsuri care vizează reducerea birocrației, precum și facilitarea și accelerarea afacerilor prin intermediul inteligenței artificiale și digitalizării, transmite Reuters, preluată de Agerpres. „Suntem, desigur, conștienți de problemele cu care se confruntă economia germană în acest moment, dar aspirăm să revenim la vârf”, a spus Merz într-o conferință de presă organizată la Palatul Borsig, la periferia Berlinului.

Sub conducerea lui Merz, Germania a renunțat la decenii de disciplină fiscală pentru a adopta un pachet de investiții în infrastructură și apărare, cu o valoare de 500 de miliarde de euro, menit să relanseze creșterea economică în singura economie din G7 care s-a contractat în ultimii doi ani.

Un studiu realizat de institutul economic Ifo în noiembrie a arătat că birocrația excesivă costă Germania aproape 150 de miliarde de euro pe an sub formă de producție economică pierdută.

„Agenda de modernizare” adoptată zilele trecute a definit 23 de proiecte cheie care ar putea îmbunătăți viața de zi cu zi a cetățenilor, inclusiv un serviciu centralizat de înmatriculare online a vehiculelor, o platformă care permite înființarea companiilor în 24 de ore și instrumente bazate pe inteligență artificială pentru a ajuta la procedurile juridice și cele de verificare a vizelor.

În plus, procedurile de recunoaștere a calificărilor străine în profesiile medicale ar trebui accelerate și va fi creată o agenție digitală pentru a facilita imigrarea și integrarea lucrătorilor calificați pe piața muncii.

„Acum mergem în Bundestag cu niște propuneri legislative foarte concrete”, a declarat Merz.

Reducerea cerințelor birocratice cu 25% în următorii ani ar putea aduce economii de 16 miliarde de euro, conform agendei.

Merz a adăugat că, în această lună, cabinetul său intenționează să inițieze mai multe propuneri legislative pentru a le trece prin camera superioară a Parlamentului înainte de ultima sesiune din decembrie.

Totodată, Cabinetul de la Berlin a aprobat un plan de construire a unui reactor de fuziune nucleară în Germania, alocând o finanțare de 1,7 miliarde de euro pentru acest proiect. În plus, a fost dată undă verde unui proiect de lege pentru accelerarea dezvoltării infrastructurii de hidrogen prin reducerea birocrației.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.