IEA: Energia nucleară va reveni în forță pe plan mondial
Numărul 2, 22-28 ian. 2025 » Lumea în care trăim
Energia nucleară ar urma să revină în forță pe plan global, pe fondul majorării cererii de electricitate, se arată într-un raport publicat de Agenția Internațională a Energiei (IEA), transmite DPA, preluată de Agerpres. Interesul în domeniul nuclear este mai ridicat decât era în timpul crizei petrolului din anii '70, peste 40 de țări căutând să-și extindă capacitățile de energia nucleară, a apreciat organizația cu sediul la Paris.
Majorarea cererii de electricitate nu vine doar de la sectoarele tradiționale, cum ar fi industria, ci și din noi domenii, cum ar fi mașinile electrice, centrele de date și alimentarea inteligenței artificiale.
Conform IEA, generarea de electricitate din flota globală de aproape 420 de reactoare va atinge anul acesta un nou nivel de vârf.
„Este clar astăzi că o revenire în forță a energiei nucleare, previzionată de IEA în urmă cu câțiva ani, este în desfășurare, capacitățile de energia nucleară urmând să genereze anul acesta un nivel record de electricitate”, a afirmat directorul general al IEA, Fatih Birol.
„În plus, pe plan mondial sunt în construcție noi capacități de energia nucleară de peste 70 gigawați (GW), unul din cele mai ridicate niveluri din ultimii 30 de ani, și peste 40 intenționează să extindă rolul energiei nucleare în sistemele lor energetice”, a adăugat șeful IEA.
Birol a atras în mod special atenția asupra reactoarelor modulare mici (SMR), care oferă „un potențial de creștere incitant”.
Energia nucleară este responsabilă pentru aproape 10% din generarea globală de electricitate și este a doua mare sursă de electricitate cu emisii scăzute după energie hidroelectrică. Agenția Internațională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenția a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația